speranta pentru sufletul tau (pentru alte religii care nu au legatura cu religia crestin-ortodoxa)

Pagina 2 din 2 Inapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

speranta pentru sufletul tau (pentru alte religii care nu au legatura cu religia crestin-ortodoxa)

Mesaj  relystoi la data de Vin Ian 14, 2011 7:26 pm

Rezumarea primului mesaj :

Imagineaza-ti cumplita boala a leprei mancand un om de viu. Bietul lepros din Matei 8:2 nu a mai putut suporta suferinta sa, asa ca a venit la loc public pentru a-L cauta pe Isus. El avea nevoie sa stie daca Isus dorea sa il vindece. Atunci cand L-a vazut pe Isus, a cazut la picioarele Sale si a zis: “Doamne, daca vrei, poti sa ma vindeci.” (Matei 8:2) Fiul lui Dumnezeu a privit la cel proscris cu dragoste in ochi, Si-a intins mana, l-a atins si i-a zis: “Vreau. Fii curatat!” (Matei 8:3)

Probabil ca suferi de vreo boala si te intrebi daca Dumnezeu vrea sa te vindece? Nu esti sigur daca El vrea sa te vindece fiindca asa cum ai vazut oamenii fiind vindecati, ai vazut si oameni care nu au fost vindecati. Prietene, nu privi spre experientele oamenilor. Priveste spre cruce! La fel de sigur precum Isus a purtat pacatele tale, El a purtat si bolile tale!

Doresc sa iti dau astazi o fundatie solida pentru a crede acest adevar. In capitolul 53 din cartea Isaia, capitolul care descrie crucificarea DOMNULUI nostru, spune in versetul 4: “Cu siguranta, El bolile noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui.” Acum, haide sa invatam putina ebraica. Cuvantul “bolile” si “durerile” din acest text inseamna “boli” si “dureri” in textul ebraic original. Astfel ca Isaia s-a referit la vindecare fizica.

Odata, i-am cerut unui prieten de-al meu, care era evreu, sa citeasca acest verset in Biblia sa ebraica si sa imi spuna ce inseamna. Acesta mi-a zis ca Biblia lui spune foarte clar ca Isus a purtat bolile noastre si a luat asupra Lui durerile noastre.

In cazul in care aceasta nu este destul, priveste in Matei 8:16-17: “… I-au adus multi demonizati, si a scos spiritele cu un cuvant si i-a vindecat pe toti cei suferind, ca sa fie implinit ce s-a spus prin profetul Isaia, zicand: ‘El Insusi a luat slabiciunile noastre si a purtat bolile noastre.’” Matei citeaza Isaia 53:4, zicand ca Isus a luat “slabiciunile” noastre si a purtat “bolile” noastre. Contextul de aici se refera la vindecare fizica.

Prietene, daca doar ai crede acest adevar, zilele tale de boala se vor incheia. Vei umbla in sanatate mai mare deoarece Acela care cu siguranta a purtat bolile tale si a luat asupra Lui durerile tale iti zice: “Vreau. Fii curatat!”

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos


Cat de mult contez?Teama ca eu nu am valoare!

Mesaj  relystoi la data de Joi Ian 20, 2011 5:09 pm

Potrivit unor statistici recente, majoritatea oamenilor au urmatoarele 3 temeri: 1) teama de moarte; 2) teama ca nu vor avea bani si 3) teama ca ei nu conteaza (sau ca nu au semnificatie). Cine determina valoarea unui om? Cine stabileste semnificatia unei fiinte umane?

Dumnezeu spune ca noi contam foarte mult. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, valoarea unui om este imensa. Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa (Geneza 1: 26-27). Dumnezeu ne cunoaste pe nume, iar detaliile vieti noastre sunt precum o carte deschisa inaintea Lui (Psalmul 139: 13-16).

Mai presus de toate acestea, Dumnezeu a dat la moarte pentru noi pe singurul Sau Fiu. Aceasta mai inainte ca noi sa Il iubim pe Dumnezeu, pe cand noi eram morti in pacatele noastre. Adevarul este ca tu contezi! Crede acest adevar!

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Este pacat sa dansezi?Biblia si dansul

Mesaj  relystoi la data de Joi Ian 20, 2011 5:23 pm

Sa dansam sau sa nu dansam? Ce spune biblia despre dans? Dansul este, în esenţă, întotdeauna simbolic. Înseamnă a râde; a fi vesel; a te învârti în cercuri; a alerga şi a sălta – un salt vioi care devine o mişcare ritmică artistică a trupului care exprimă sentimente şi gânduri.

În Biblie aceleaşi cuvinte ebraice pot însemna şi durerea unei mame în durerile naşterii (Mica 4:9; Is. 21:3; vezi Naştere), căderea unui războinic în momentul în care este ucis (Ez. 30:4), un salt de groază sau plăcere al unui animal (Ps. 29:6; Is. 13:21) sau dispreţul unui batjocoritor (Iov 30:1).

Simbol al laudei. Dansul este în primul rând un mijloc fizic şi vizual de *laudă, onorându-L şi mulţumindu-I lui Dumnezeu. În Biblie este adesea combinat cu cântec şi instrumente. Mişcarea uneşte umanul cu sunetul neînsufleţit pentru a-L lăuda pe Dumnezeu. Dansul este un mod de mulţumire şi mărturisire a lui Dumnezeu în faţa altora. Psalmistul ne spune să Îl lăudăm pe Dumnezeu „cu tamburine şi cu dansuri; …Tot ce are suflare să-L laude pe Domnul” (Ps. 150:4, 6; 149:3).

Dansul şi instrumentele sunt legate de *profeţie. Miriam, profetesa, le-a cerut femeilor din timpul ei să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru că i-a făcut victorioşi în lupta cu inamicii lor egipteni (Ex. 15:20–21). Contextul aici este sărbătorirea unei victorii în urma unei bătălii, sărbătoare care are loc de obicei prin întâmpinarea de către femei a războinicilor care se întorc de la luptă. Aceasta este şi semnificaţia corectă a textului din Isaia 52:7, care ar trebui tradus „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele femeilor dansând [gerunziu feminin în ebraică] care vesteşte pacea şi aduce veşti bune”). Dansul era folosit pentru a celebra victoria lui Dumnezeu în luptă şi * „armele” umane care erau folosite de Dumnezeu (Jud. 11:34; 1 Sam. 18:6–7; 21:11; 29:5; vezi Războinic divin).Şi profeţii care l-au întâmpinat pe Saul au dansat şi au cântat la instrumente (1 Sam. 10:5).

În Biblie dansul simbolizează întotdeauna *bucurie, opusul *jelirii: „Mi-ai prefăcut bocetul în dans, mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie” (Ps. 30:11; cf. Plâng. 5:15; Ec. 3:4).

Când *David şi israeliţii dansează, cântă cu vocea şi la instrumente în momentul intrării *chivotului legământului în Ierusalim, dansul fără rezerve al lui David înaintea lui Dumnezeu este descris ca un salt în rotire, sportiv, vioi. Pe de altă parte, această închinare extaziată înaintea lui Dumnezeu nu este mai importantă decât ascultarea (2 Sam. 6:5–7; 1 Cr. 15:2).

Ca şi celelalte arte, dansul nu se limitează doar la cei evlavioşi. Dansul era parte integrantă a evenimentelor cotidiene în antichitate. Femeile tinere dansau în *vii în timp ce cântau la tobe (Jud. 21:21; Ier. 31:4, 13). Dansul Sulamitei a fost frumos ca dansul a două trupe de dans (C. –cânt. 6:13). Când *fiul risipitor s-a pocăit, tatăl a poruncit să aibă loc o sărbătoare şi o companie de dansatori (Luca 15:23–25).

Dat fiind că dansul făcea parte din viaţa de zi cu zi în lumea antică, făcea de asemenea parte şi din activităţile păcătoase. Fiica lui Irod a dansat atât de bine în faţa invitaţilor încât a primit capul lui Ioan Botezătorul din partea lui Irod care era şovăielnic (Mt. 14:6, 7; Mc. 6:22). Amaleciţii au mâncat, au băut şi au dansat când i-au învins pe filisteni (1 Sam. 30:16). Israeliţii, îndrumaţi greşit, au dansat când i-au atribuit viţelului făcut de mâinile lor tot succesul lor în loc să îi atribuie acest succes Dumnezeului viu (Ex. 32:4, 19; 1 Împ. 18:26).

Simbol al libertăţii şi al egalităţii. O întrebuinţare metaforică scurtă dar profundă a dansului apare în NT. Isus descrie slujirea Lui de *mâncare şi *băutură ca o chemare la dans: „V-am cântat din fluier, dar n-aţi dansat” (Mt. 11:17; Luca 7:32). Aici dansul simbolizează bucuria în viaţă, o libertate pentru a te bucura de darurile materiale de la Dumnezeu şi de a te bucura de compania tuturor oamenilor, inclusiv a păcătoşilor (Luca 7:34). Aşa cum Isus a fost acuzat de cei cucernici că ar fi fost „un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al colectorilor de taxe şi al păcătoşilor”, la fel şi regina Mical „l-a dispreţuit” pe David în inima ei pentru că acesta sărea şi dansa ca „un om de nimic” (2 Sam. 6:16, 20).

Dansul în Biblie simbolizează laudă, libertate şi egalitate. Un sumar potrivit al semnificaţiei dansului se găseşte în personificarea *înţelepciunii, o calitate esenţială de care au nevoie artiştii (Ex. 28:3; 31:3, 6; 35:10). Înţelepciunea însăşi dansează, face sport, râde. Când Dumnezeu a creat lumea, înţelepciunea a fost arhitectul lui Dumnezeu, dansând zilnic înaintea feţei lui Dumnezeu (Pr. 8:30). Dumnezeu a creat lumea cu o bucurie asemănătoare cu dansul, iar noi oamenii trebuie să răspundem cu un dans plin de bucurie.

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

O meditatie

Mesaj  relystoi la data de Joi Ian 20, 2011 5:38 pm

O meditatie pe un text din 2 Corinteni

Text: 2 Corinteni 4:16

"De aceea noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totus omul nostru din launtru se inoieste din zi in zi."



Ideea pe care vreau sa o redau din acest verset este exprimata de expresia "noi nu cadem de oboseala", idee care este tradusa de Cornilescu din cuvantul grecesc egkakoumen(Noul Testament a fost scris in limba greaca, greaca veche).

Acest termen se mai poate traduce si prin cuvintele: "In prezent suntem intr-o cauza pentru care actionam in asa fel ca sa nu cadem de oboseala". Cuvantul are la baza o radacina semantica, facand abstractie de negatia pe care o confera apostolul acestui cuvant, care spune ca atunci cand natura umana este influentata intr-un anumit mod ea experimenteaza oboseala interioara. Deci in mod normal daca natura umana este influentata negativ se manifesta in concordanta cu aceasta influenta. Nu spun: daca este ispitita, pentru ca poate birui ispita si nu se manifesta in concordanta cu ispita. Ci daca este influentata, adica determinata de anumiti factori interiori sau exteriori.

Insa Pavel face aici, prin cuvantul acesta o negatie a acestui fenomen, de manifestare in concordanta cu influenta. El vrea sa spuna: chiar daca se exercita o anumita influenta, din punct de vedere divin, natura umana poate primi puterea de a nu se manifesta negativ. Fenomenul este negat. Are o cauza divina. Adica din perspectiva acestei cauze divine, lucrurile iau o alta intorsatura si se intampla fenomenul obstructionarii faptelor negative, pentru ca exista o forta divina care cauzeaza reversul rezultatului.

Aici se disociaza intercomunicarea dintre suflet si trup. Aici se eradicheaza consecintele actiunilor negative ale trupului asupra sufletului. Noi stim ca de cele mai multe ori trupul nostru depinde de sufletul nostru. Daca suntem deprimati, stresati sau fara motivatie, simtim si oboseala in trupul nostru, sau chiar durere de cap. Apostolul spune insa ca din cauza ca suntem chemati la un nivel mai inalt de traire, noi suntem sub un alt auspiciu: divin.

Personal m-am intrebat in timpul studentiei, daca sunt argumente logice, concrete, reale si rationale pentru ca un om matur si lucid sa accepte credinta crestina. Aceasta si pentru ca multi, si in special oameni de stiinta, spun ca religia are de-a face cu lucrurile care sunt dincolo de realitatera concreta, in ireal. Si am cugetat. Dupa o vreme, analizand logic realitatea vietii in comparatie cu afirmatiile teologiei, am ajuns la concluzia ca crestinismul nu numai ca are baza rationala, insa chiar transcende, depaseste, se ridica mai presus de decat alte sisteme de principii pentru viata si conduita. Vorbesc aici de crestinismul autentic ce are un sistem de referinta real, logic si rational bazat pe inspiratia Scripturilor, pe credinta in Isus Hristos si pe autoritatea Bisericii

Iata un argument si o demonstratie: textul din care am facut aceata meditatie vorbeste, incluzand un om care a trait in realitate in Imperiul Roman(cel care a scris acest text- 2 Corinteni 4:16).

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Materia prima invizibila,credinta!

Mesaj  relystoi la data de Joi Ian 20, 2011 5:42 pm

Evrei 11:3. "...tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad!"

Conditia ca un lucru sa dainuie este sa fie facut din lucruri care nu se vad! Dumnezeu a creat pamantul din lucruri care nu se vad,si de aceea exista pana azi!

Sa presupunem ca vrei sa construiesti o casa:ai toate materialele;ai cunostinte,ai terenul,ai toate actele aprobate,ai banii necesari,,,ce iti mai lipseste? Toata lucrarea este posibila fiindca este vizibila! Dar Dumnezeu spune ca nu se va vedea(nu va dainui sau nu te vei bucura de ea) fiindca a fost construita din lucruri care se vad!

Sau poate optezi pentru o slujba avand experienta,inteligenta,carisma,calificare. Este aproape sigur ca vei obtine postul. Dar te vei bucura oare de el? Il vei avea timp indelungat? Vezi? Exista o regula: Ca sa dainuiasca,trebuie sa fie facuta din materia prima invizibila,credinta!

Pavel vorbeste in Evrei 10 despre superioritatea jertfei Lui Isus fata de faptele legii,si incheie cu o mangaiere cu privire la revenirea Lui,citand mult placutul lui gand din Habacuc 2:4."Cel neprihanit va trai prin credinta" Apoi,aproape ca o tresarire la acest cuvant,dedica urmatorul capitol in intregime credintei,unde prezinta cu putere realitatea lucrurilor care nu se vad!

In 1 Cor.1:26-28 scrie:"De pilda ,fratilor,uitati-va la voi care ati fost chemati:printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii,nici puternici,nici multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii,ca sa faca de rusine pe cele tari.Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii,si lucrurile dispretuite,ba inca lucrurile CARE NU SUNT,ca sa nimiceasca pe cele ce sunt!

Iar in Romani 4:17,"...Dumnezeu...cheama lucrurile care NU SUNT ca si cum ar fi"

Dragul meu,tot ceea ce faci,sa fie facut din acest lucru minunat,care nu se vede:credinta. Chiar daca nu ai avea nimic si nu intrevezi nici o posibilitate:daca nuai banii,daca nu ai lemnul sau cimentul,daca nu ai nici o relatie,dar Dumnezeu ti-a daruit credinta,acesta este cel mai sigur "ingredient";ingredientul care creaza toate lucrurile care dainuie!

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Cum poti sa fi multumit?

Mesaj  relystoi la data de Joi Ian 20, 2011 5:44 pm

Cineva spunea o data, ca sa ajungi in cer nu poti sa iti traiesti viata in fericire. Din punctul de vedere a unui om firesc ar avea 100% dreptate. Dar un om duhovnicesc va intelege si va sti ce inseamna bucuria si trairea vieti. O viata plina de fericire nu e viata care e plina de lucruri care inveslesc acest trup cu toate ca si el trebuie inveselit intr-un anumit mod care sa nu starneasca poftele firi pamantesti. Un mare intelept a lumi spunea in urma succesului sau in prosperitate si lucruri care incanta trupul, a ajuns la concluzia ca: „Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.” (Eclasiastul 2:11) .

Un om care a cunoscut tot ce era mai frumos la vremea cand traise el si totusi a zis: „...este numai deşertăciune şi goană după vânt”. Ca tineri incercam sa facem multe, ne zbatem, alergam in dreapta si in stanga sa ne facem o viata mult mai sus de acelui de langa noi. Ne framanta invidia care aduce cu ea invidia. Cautam pacea in inimile noastre, dar cum sa avem noi pace cand vrem sa fim mai sus ca cel de langa noi si cautam cumva sa il doboram. Suntem tineri, avem putere, avem o viata ce ne sta in fata.

Ce alegem sa facem cu ea?

Ce alegi sa faci cu ea?

Nu e asa ca e frumos sa fi fericit?

In ce consta fericirea ta?

Poti sa zici cum zice in Psalmul 73:28 „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ...”?

Incearca sa gasesti adevarata fericire. Nu uita ca fericit poti sa fi doar langa El. O viata predata in mana Lui in care sa fi dependent de Dumnezeu inseamna succes si bucurie deplina.

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

o predica

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 09, 2011 8:35 pm

Cand a fost ultima oara cand ati vorbit singur, in oglinda? Sunt clipe de adanca sinceritate, necunoscute de nimeni, dar cu mare influenta in evolutia noastra viitoare. Mesajul urmator a fost a astfel de “stare de vorba cu mine insumi”, ca raspuns la scriasoarea fratelui Iosif Ton de pe Intertnet. Am scris-o dintr-o rasuflare si n-am refacut-o si nici corectat-o ulterior. S-a revarsat din mine dupa o noapte de nesomn si de framantari. Nu sunt la curent cu structurile cultice din Romania si nici nu ma prea pricep la asa ceva. Reactionez doar la partea despre impasul spiritual si lipsa de rezultate din lucrarea bisericilor evanghelice.


“Dar ce am impotriva ta, este ca ti-ai parasit dragostea dintai. Adu-ti, deci, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te, si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine, si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in raiul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2:4-7).

Daca ceea ce aud ca se petrece in Romania evanghelica este adevarat si daca bisericile se afla pe o periculoasa alunecare dinspre sfintenie spre o viata de compromis cu pacatul, se pune intrebarea ce este de facut? Pericolul in care ne aflam este sa intram in pedeapsa anuntata de Domnul Isus bisericii din Efes: “Iti voi lua sfesnicul din locul lui”, adica iti voi lua capacitatea de a fi lumina pentru cei aflati in intunerec.

Care sunt caile pe care trebuie sa “ne intoarcem de acolo de unde am cazut” , care sunt lucrurile de care trebuie sa ne pocaim” si care sunt “faptele dintai la care trebuie sa ne intoarcem” (Apoc. 2:5).

Poate inca si mai urgenta este intrebarea, ce ne-ar putea MOTIVA sa facem ceea ce stim ca ar trebui facut? Ce fel de predici ar trebui sa rostim in adunarile evanghelice pentru ca multimile de ascultatori sa alerge de buna voie spre o viata de sfintenie?

Problema nu este simpla si cere un raspuns din partea lui Dumnezeu. Iata ce am gasit eu, in realtia mea personala cu Dumnezeu si cu Domnul Isus, prin intermediul Cuvantului pe care ni L-a lasat.

I. O clarificare a situatiei

Cred ca ar trebui sa stabilim o terminologie pe care sa o folosim toti in aceleasi semnificatii. Eu cred ca extremele care se fdefinesc ca “rau” si “bine” in aceasta scriza a crestinismului evanghelic romanesc se pot numi consacrare si compromis.

a. Prin consacrare definesc in termeni contemporani acea “sfintire”, acea dare lui Dumnezeu, acea punere deoparte de care vorbeste Biblia.

“Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularile voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularile voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii” (Romani 6:13)

“Intariti-va, deci, mainile obosite si genunchii slabanogiti; croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schiopateaza sa nu se abata din cale, ci mai de graba sa fie vindecat. Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12: 12-14).



b. Prin compromis inteleg acea incercare neinteleapta de a trai cu picioarele in doua barci, a fi si cu lumea si cu Dumnezeu, a incerca sa traiesti si in Duhul si in firea pamanteasca.

“Zic dar: umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti. Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti” (Galateni 5:16-17).

“Caci - lucru cu neputinta Legii, intrucit firea pamanteasca (Greceste: carnea, aici si peste tot unde e „firea pamanteascaI.) o facea fara putere - Dumnezeu a osindit pacatul in firea pamanteasca, trimetind, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului, pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.

In adevar, cei ce traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, umbla dupa lucrurile firii pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului, umbla dupa lucrurile Duhului. Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti, este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace. Fiindca umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici nu poate sa se supuna. Deci, cei ce Sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu. Voi insa nu mai Sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste intr-adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:3-9).

Consacrarea duce la sfintirea personala, la pocainta de fiecare zi, la viata de rugaciune, la studiul Cuvantului si la dorinta de a salva pe cati mai multi din cei aflati inca departe de Dumnezeu, in pericolul pedepsei eterne.

Compromisul duce la o amortire a tuturor virtutilor crestine , la o stare de “caldicel”, suficient de religios pentru a veni la Biserica, dar insuficient de sfant pentru a duce Biserica in afara zidurilor cladirii ei.

II. O confirmare a impasului

Nu exista salvare decat din naufragiu si nu se pot rezolva decat probleme pe care le recunoastem ca exista.

Statisticile aparute in Romania ultimilor ani ne-au pus pe toti in fata unui esec de proportii. Ca evanghelici persecutati sub regimul comunist ateu, am trait cu iluzia ca, daca ni s-ar da voie sa ne propovaduim liber crezul intr-o infruntare cinstita si deschisa de idei si daca ni s-ar da voie sa ne traim marturia fara teama de represalii, vom reusi foarte repede sa convingem populatia tarii de justetea ideilor si traiului nostru si-l vom converti in masa la Christos.

Lipsa de rezultate data la iveala de recensamintele recente ne fac sa cautam o explicatie si ea nu poate veni decat din trei directii:

a. Poporul roman este de vina. Ametit de cap de pretentiile istorice ale ortodocsiei, poporul este, in opinia unora, ne-evanghelizabil. El este leganat in sperantele desarte ale unei “mantuiri de neam” colective si a fost “vaccinat de urgenta” prin propaganda Bisericii Ortodoxe impotriva “pericolul sectelor.”

b. Biserica evanghelica este de vina. “eliberarea” mult dorita din limitarile impuse de statul comunist ateu n-a fost folosita in mod corespunzator de bisericile evanghelice, fie din cauza lipsei de viziune a liderilor ei, fie din cauza tradarii marturiei prin goana dupa bunastarea materiala, lene spirituala sau preocuparea pentru castigarea unei pozitii de prestanta sociala (institutii teologice si diplome academice, cladiri impunatoare, implicarea in structurile politice) in detrimentul mandatului de chemare generala la pocainta (prietenia aceasta cu “lumea” ne-a “domesticit” si am devenit “parteneri” cu lumea, nu acuzatori ai ei).

c. Nu este de vina nici poporul si nici Biserica evanghelica. Ne aflam pur si simplu intr-o vreme a decaderii generale a crestinismului, caracterizata in Biblie prin descrierea bisericii din Laodicea (Apocalipsa3:14-22). Sustinatorii acestei pareri pot fi invinuiti de o anumita doza de “fatalism profetic”. Ei vad un calendar al istoriei stabilit sau cunoscut si anuntat mai dinainte de Dumnezeu si singura lor preocupare este sa recunoasca “epoca” in care traiesc si sa se comporte ca atare. Cei care sunt convinsi ca traim in perioada “laodiciana” a istoriei Bisericii, cred ca situatia “institutiei religioase: este compromisa definitiv si ca “mantuirea” si Msfintirea” nu mai pot fi experimentate decat dla nivelul individual al credinciosului. Aflat “afara” din structurile bisericesti, Isus Christos le scrie laodicienilor:

“Iata Eu stau la usa, si bat. Daca aude cineva glasul meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Singura omisiune a celor ce impartasesc acest punct de vedere este ca si Bisericii din Laodicea i se mai da o sansa si un indemn. Deci, depinde numai de ea sa paraseasca starea muribunda in care se afla:

“ ... te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, deci, si pocaieste-te!” (Apocalpsa 3:18-19).



III. O catalogare a motivatiilor

Daca posibilitatea pocaintei si a intoarcerii la consacrarea care duce la sfintirea personala si la posibilitatea de a evangheliza cu succes pe cei din jur exista, nu ne mai ramane sa ne intrebam: “De ce nu facem ceea ce WTIM ca trebuie facut?”

Dumnezeu a stiut ca are de a face cu o omenire pornita spre rau si cu inclinatii permanente spre neascultare si pacat. Dumnezeu stie ca noi NU VREM sa venim la El ca sa fim vindecati de inoralitate si decadenta (Isaia 55 si 59).

Ca un desavarsit parinte si pedagog, El foloseste in Biblie cateva MOTIVAYII ca sa ne faca sa facem ceea ce altfel n-am vrea sa facem, desi este spre binele nostru. Le vom lua in ordinea lor fireasca, asa cum apar ele in Scriptura.

A. Frica

Exista “teologi” care pretind ca Vechiul Testament si Noul Testament sunt intr-atat de deosebite incat “par, cel putin”, opera a doi dumnezei deosebiti. Unul al frucii si al pedepsei in Vechiul Testament si altul al drgaostei si al iertarii in Noul Testament. Ceea ce se fac ca nu observa acesti teologi fara talent este ca in Noul Testament, Domnul Isus vorbeste de trei ori mai mult despre iad decat despre rai. Majoritatea discursurilor Domnului Isus au avut parca scopul de “a-i speria pe oameni inspre cer”. Frica este unul dintre cele mai fundamentale instincte ale fiintei umane. Dorinta de autoconservare ne face sa acceptam sa indeplinim lucrati pe care altfel nu le-a, face. Niciun om n-are bani destui pentru satisfacerea placerilor lui personale. Totusi,de frica hotilor, oamenii cheltuiesc bani pe lacate, pe sisteme de alarma si pe paznici. Ne plangem ca nu ne ajung banii, dar aruncam cu bani in doctori si medicamente pentru ca ne este frica de boli, suferinta si moarte.

In cartea dedicata prin excelenta invatarii artei de a trai, cartea Proverbelor, Biblia spune ca “frica de Domnul este inceputul stiintei” (Proverbe 1:7).

Unii spun ca frica este doar pentru stapanirea animalelor, dar Dumnezeu stie ca oamenii traiesc de multe ori chiar la acest nivel “animalic” si au nevoie sa fie scosi de acolo. Frica este o motivatie teribila si foarte eficienta.

b. Rasplata

Aceasta a doua motivatie pentru sfintirea personala este evidenta in pildele Domnului Isus. El vorbeste despre ea in pilda talantilor, in pilda invitatiei la nunta, si intr-o sumedenie de alte discursuri, publice sau private.

“Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati? Nu fac asa si vamesii?” (Matei 5:46).

“Si oricine va va da de baut un pahar cu apa, in Numele Meu, pentru ca Sunteti ucenici ai lui Hristos, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata” (Marcu 9:41).

“Bucurati-va in ziua aceea, si saltati de veselie; pentru ca rasplata voastra este mare in cer; caci tot asa faceau parintii lor cu proorocii” (Luca 6:23).

“Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea, ramane in picioare, el va primi o rasplata” (1 Corinteni 3:14).

“Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cand traia in trup” (2 Corinteni 5:10).

“Caci stiti ca fiecare, fie rob, fie slobod, va primi rasplata de la Domnul, dupa binele pe care-l va fi facut” (Efeseni 6:8).

“Ca unii care stiti ca veti primi de la Domnul rasplata mostenirii. Voi slujiti Domnului Hristos” (Coloseni 3:24).

“Paziti-va bine sa nu perdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o rasplata deplina” (2 Ioan 1:8).

“Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” (Apocalipsa 22:12)



“Rasplata” este o motivatie subtila si eficace. Dumnezeu nu ne “ia” nimic fara a ne asigura ca “ne va da” insutit mai mult! Unii spun ca “rasplata” nu este o motivatie “spirituala” demna de un crestin. Dumnezeu o folsoeste insa si se pare ca destul de eficient. Mai ales ca avea de a face cu niste evrei care erau obisnuiti sa umble dupa un “ghiseft”:

“Atunci Petru a luat cuvantul si I-a zis: „Iata ca noi am lasat tot, si Te-am urmat; ce rasplata vom avea?” (Matei 19:27).

c. Dragostea

Aceasta este o motivatie de ordin superior. Pentru cel ce a inteles dragostea lui Dumnezeu si i-a raspuns cu una pe masura, nimic nu mai este prea greu sau prea mult! Toata lumea stie pe dinafara Ioan 3:16, dar putini baga de seama ca el este simetric cu un alt 3:16, de data aceasta din 1 Ioan:

“Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea ca El Si-a dat viata pentru noi; si noi, deci, trebuie sa ne dam viata pentru frati” (1 Ioan 3:16).

Exista o conditionare a sfinteniei care este adanc inradacinata in dragoste:

“Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele” (Ioan 14:15, 21, 23; 15:10, 14)

“Cunoastem ca iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu Sunt grele; pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu, biruieste lumea; si ceea ce castiga biruinta asupra lumii, este credinta noastra” (1 Ioan 5:3).

Desi nu pare la prima vedere, motivatia iubirii este trainica si capabila de orice sacrificiu. Iustin Martirul a avut-o atunci cand i-a raspuns Cezarului roman care-l indemna sa-si abjure credinta in Christos si sa scape cu viata. Nicolae Moldoveanu a avut-o atunci cand a scris cantarea:


Preaibitul meu e unul,
Fara seaman pe pamant
Cat ati da, de L-ati cunoaste
Ca sa fiti si voi ai Lui”.



d. Intelegerea si integrarea in lucrarea imparatiei lui Dumnezeu

Spre deosebire de frica, rasplata sau dragoste, intelegerea este o motivatie la nivelul intelectului. Ea este dobandita odata cu maturitatea spirituala.



Oare care dintre aceste patru motivatii la o viata de sfintenie este cea mai buna? Pe care trebuie sa o folosim noi?

Singurul raspund la aceste doua intrebari este: “Toate sunt la fel de biblice si trebuie sa stim sa le folosim pe toate si pe fiecare dintre ele”. Dumnezeu le foloseste, deci noi trebuie sa le folosim.

Cineva observa ca aceste motivatii cresc de la rudimentar la superior. Frica este animalica, rasplata cauta folosul personal, iubirea este altruista, iar intelegerea este statornica si definitiva.

Cine a studiat cat de cat pedagogia stie ca TOATE aceste motivatii trebuie folosite in procesul de educatie a copiilor.

La imaturitate, in vremea prunciei si a copilariei, copilul invata mai ales din frica.

La pubertate, el pierde din frica, dar poate fi modelat prin motivatia rasplatii. Privilegiile vin impreuna cu responsabilitatile.

Pentru adolescenta, apare ca motivatie dragostea. Eaa ramane ca motivatie si la varsta adulta, ca in piesa lui Caragiale: “Stimabiule, daca ma iubesti, sa trecem la ...”

Cea mai superioara motivatie pentru varsta adulta este insa intelegerea si integrarea liber consimtita intr-un anumit proces sau in sustinerea unei anumite cauze.

Marile treziri religioase, acelea pe care ni le dorim sa le vedem repetate si astazi s-au produs pe fondul unei sensibilizari a oamenilor despre starea lor de pacat si despre cumplita pedeapsa care-i asteapta pe cei care vor ajunge in iadul cel vesnic.

Sacrificiile cele ami mari s-au facut uneori din dorinta unei rasplatiri viitoare:

“ ... unii, ca sa dobindeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti” (Evrei 11:35).

Dragosteaeste legatura desavarsirii dintre Dumnezeu si om. Atunci cand apare, ea reuseste sa suprime chiar si motivatia fricii:

“In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste” (1 Ioan 4:18).

Constienta apartenentei la un plan maret pe care l-a facut Dumnezeu pentru lumea de acum in pregatirea unei lumi viitoare este probabil cea mai superioara si mai statornica motivatie pentru consacrarea crestina si pentru urmarirea unei totale sfintiri personale. Cien si-a dat seama ca lumea pacatului este doar temporara, ca pacatul nu poate oferi decat placeri de o clipa urmate de o vesnicie de regrete si cine Il vede pe Dumnezeu la lucru pentru instaurarea rapida a unei lumi in care nu va intra nimic intinat si in care va locui neprihanirea se sfinteste “din convingere.”

“Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare Sfanta si evlavioasa, asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea. De aceea, prea iubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana, fara vina, si in pace” (2 Petru 3:11-14).

In aceasta categorie trebuie sa-i mentionez si pe “puritanii” Angliei si pe aceia dintre ei care au emigrat in America. Cine studiaza viata puritanilor descopera foarte repede ca cea mai puternica motivatie a perseverarii lor in sfintirea personala a fost una ... escatologica!

Consecinta faptului ca englezii au citit Biblia tradusa in limba lor materna a fost si faptul ca ei au descoperit, nu numai, indepartarea Bisericii oficiale de spiritualitatea evanghelica, ci si mesajele profetice care anuntau o infruntare decisiva intre “curva cea mare” (identificata de ei cu Biserica Romei) si poporul sfintilor. Aceasta noua intelegere a fost aplicata la circumstantele lor social politice si religioase si i-a facut sa creada ca traiesc vremurile apocaliptice. Aceasta i-a determinat sa “o rupa cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Christos” (Tit 2:12-13). Oliver Cromwell s-a vazut pe sine un instrument in mana divinitatii atunci cand a luptat alaturi de presbiterienii scotieni impotriva regelui influentat de catolicism. John {inthrop, unul din intemeietorii “Noii Anglii” (New England) din Lumea Noua a dorit sa instaureze o “teocratie evanghelica” in care sa vina Christos (cartea “John Winthrop, Oliver Cromwell and The Land of Promise” de Marc Aronson ar trebui sa fie lectura obigatorie pentru toti pastorii romani, mai ales pentru cei stramutati in America)..



IV. O contracarare a mesajelor periculoase

Stiind mai bine decat noi ca aceste “motivatii” ii indeamna pe oameni la sfintenie, Satan, dusmanul sufletelor noastre, cauta din rasputeri sa le contracareze.

El o face in primul rand negand valabilitatea celor patru motivatii spre sfintire si in al doilea rand prin aplicarea lor gresita.

Diavolul incurajeaza raspandirea unei evanghelii lipsite de frica!

Diavolul cauta sa-i convinga pe necrestini si pe crestini deopotriva ca singura rasplata pe care o poti avea in viata este aceea ope care ti-o poate oferi el in placerile de o clipa ale pacatului.

Diavolul cauta sa ne cufunde intr-un crestinism legalism sau, dimpotriva, tolerant, ambele la fel de lipsite de dragostea fierbinte fata de Christos si de Imparatia Lui.

Diavolul cauta sa nege invatatura despre venirea iminenta a Domnului Isus Christos.

“Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor si vor zice: „Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii!” (2 Petru 3:3-4).

Tactica aceasta a Diavolului se vede deslusit in ceea ce se predica in multe din bisericile zise “evanghelice” din Romania contemporana.

Ce este de facut?

Trambita trebuie sa sune un mesaj limpede si deslusit, iar trambitasii trebuie sa-si dea seama ca ei predica mult mai mult cu viata, decat cu cuvintele rostite de ei la amvon!

1. N-ar trebui sa excludem din predicile noastre amenintarea cu pedeapsa divina! Unele din cele mai mari treziri religioase s-au produs atunci cand oamenii si-au dat seama de grozavia pedepsei care-i paste pe cei care nu s-au separat definitiv de lumea pacatului. Una din cele mai celebre predici a fost intitulata chair asa: “Un pacatos pierdut in minile unui Dumnezeu manios!”

2. N-ar trebui sa uitam sa vorbim de “rasplata” pentru care se merita sa socotim toate lucrurile de acum drept niste tragice si trecatoare “gunoaie” (Filipeni 3:7).

3. N-ar trebui sa uitam sa vorbim si sa traim ca niste adevarati “indragostiti.” Cum se face aceasta? Se spune ca un adolescent care incepuse sa citeasca nuvele siropease despre aventuri romanitice a intrebat-o pe mama lui: “Mama, de unde sa stiu cand m-am indragostit cu adevarat?” Raspunsul ei a fost: “Nu-ti face nici o grija! Cand te vei indragosti iti vei da seama si singur.” Peste cativa ani, baiatul a venit acasa parca plutind pe deasupra pamantului. Canta si-i straluceau ochii in cap de fericire.” Mama lui s-a uitat amuzata la el si i-a spus: “Ei acum mai ai nevoie sa ma intrebi pe mine daca te-ai indragostit?”

Dragosetea pentru Christos este contagioasa. Se ia ... de la om la om! cel mai repede se ia de la ... predicatori.



4. N-ar trebui sa ne multumim cu o eterna pruncie spirituala. Predicile noastre ar trebui sa mearga dincolo de ceea ce se spune astazi in biserici. Pavel ofta si el cam pentru acelas lucru:

“In adevar, voi care de mult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare. Si oricine nu se hraneste decat cu lapte, nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul. De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea manilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica. Si vom face lucrul acesta, daca va voi Dumnezeu” (Evrei 5:12-6:3).

Ma intreb mereu ce ar mai ramane din predicile mele daca s-ar scoate din ele “adevarurile incepatoare ale lui Hristos, ... temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu, invatatura despre botezuri, despre punerea manilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica” ? Mie mi se pare ca nici despre acestea n-am vorbit chiar despre toate ... Mai este ceva si ... dincolo de ele?

Exista locuri in care singurul subiect al predicilor este chemarea la mantuire. Oamenilor nu li se spune insa si ce trebuie sa faca dupa ce au venit la Christos. Nu exista nici o preocupare pentru procesul de maturizare, de indentificare a darurilor personale si pentru descoperirea misiunii si destinului personal al fiecarui credincios. Ni s-a spus in Semanar ca orice predica fara chemare la mantuire este o ocazie pierduta, dar nu ni s-au spus prea multe despre ceea ce trebuie sa le spunem celor care s-au intors deja la Christos si baltesc fara noima pe bancile bisericilor. Atata vreme cat spirituaitatea eavnghelica va continua sa se masoare doar prin frecventa la biserica si prin marimea darniciei, marturia de dincolo de zidurile adunarii va continua sa fie debila si deziluzionanta.

Cea de a doua metoda folosita de Diavol pentru a impiedica consacrarea si umblarea dupa sfintirea personala este confundarea tintelor. El vrea sa amestece motivatiile pana ce nu ramane decat un fel de talmes balmes din ele. Daca nu ne poate impiedica sa vorbim cu entuziasm, diavolul doreste sa ne vada vorbind “anapoda” (termenul denumeste o situatie in care picioarele o iau intr-o parte si trupul doreste sa m,earga in alta. “Ana-poda” = “impotriva picioarelor” sau “picioare impotrivitoare”).

Ar trebui sa ne silim sa stim cu cine avem dea face si sa cautam sa adaptam motivatia mesajului nostru in functie de nivelul la care se afla interlocutorul sau ascultatorii nostri.

Nu prea are rost sa vorbesti numai despre “dragoste” si “siguranta mantuirii” unor oameni firesti care traiesc inca robi ai poftelor lor pacatoase.

Una a spus Domnul Isus in public si alta le-a spus El celor din anturajul intim al ucenicilor. Una le-a predicat El celor ce, refuzandu-l pe El, refuzau implinirea planului lui Dumnezeu in vietile lor si cu totul alta le-a spus celor ce, zdrobiti sub povara pacatelor, sttateau inaintea Lui spalati in lacrimile pocaintei.

Si pentru ca veni vorba, siguranta mantuirii si perseverenta sfintilor in har sunt ambele doctrine sustinute de textul Scripturii. Ele sunt asemenea sinelor de cale ferata, merg in paralel. Pe care o preferati? Pe care sa o indepartam? Abandonarea uneia din ele ar duce iremediabil la tragedia unui accident feroviar. Pentru ajungerea noastra cu bine la tinta, ne sunt amandoua la fel de necesare.

La fel, nu inteleg de ce trebuie sa ne certam in dispute sterile despre venirea Domnului. Cine are mai multa dreptate? Pre, post sau a milenistii? Parerea mea este ca singura doctrina care trebuie sa ne pasioneze este “iminenta venire a Domnului.” Fiecare generatie a trenurat de frica sau de bucuria ei si fiecare generatie nu s-a inselat, ci a avut dreptate.

Dumnezeu procedeaza cu noi ca un parinte intelept. Daca un tata le-ar spune copiilor ca pleaca in oras si se va intoarce pe la ora sapte seara, copiii ar fi ispititi sa-si faca de cap cam pana la ora sase, sase si jumatate si sa se apuce sa faca curat si sa fie cuminti doar cu cateva minute inainte de revenirea lui “tata.” Un ataa intelept, ingrijorat de purtarea copiilor in lispa lui nu le va spune copiilor lui cand se intoarce. “Fiti cuminti, catata vine repede” le va spune el. Copiii vor fi cuminti si vor pastra toate la locul lor tocmai pentru ca nu stiu cand se va deschide usa si va intra in casa tata. Dumnezeu este un Tata desavarsit de intelept, un pedagog foarte priceput care ne-a spus:

“Vegheati, deci, caci nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul omului” (Matei 25:13).

“Si sa fiti ca niste oameni, care asteapta pe stapanul lor sa se intoarca de la nunta, ca sa-i deschida indata, cand va veni si va bate la usa” (Luca 12:36 ).

Fie ca credem in rapirea iminenta, fie ca credem in judecata iminenta, trebuie sa vestim impreuna “iminenta venire a Domnului si Stapanului nostru!”



Scrisoarea fratelui Iosif Ton raspandita pe Internet vorbea despre importanta dobandirii unei viziuni adecvate. O “viziune” este definita ca o perspectiva peste timp sau spatiu.

Imediat dupa ce am venit in America, Dumnezeu m-a dus aproape de o foarte mare biserica americana dispusa foarte mult sa ma ajute. Am fost repartizat la unul dintre pastori care, prins cu alte o mie de activitati, m-a rugat sa-i fac sarcina mai usoara si sa-i raspund la trei intrebari. El a luat o foaie de hartie si a scris sus, pe prima fata: “Care sunt scopurile viziunii cu viata personala si cu biserica ta pe urmatorii cinci, zece, cincisprezece ani?”

Lasand spatiu pentru raspuns, la mijlocul foii a scris: Care sunt obstacolele care crezi ca stau in calea implinirii viziunii tale?

Intorcand apoi foaia a scis deasupra: “Cum crezi ca te putem ajuta noi?”

Mi-a dat un pix si m-a lasat singur sa ma gandesc in timp ce el se pregatea de zor la un alt birou pentru lucrarea lui de diploma. Dupa o jumatate de ora s-a intors la mine si m-a vazut palid si cu fruntea plina de broboane mari de transpiratie. M-a intrebat: “Ai probleme cu scrisul in limba engleza?” I-am raspuns: Aia este cea mai mica din problemele mele ... Am mari probleme cu ... gandirea. N-am fost obisnuit sa gandesc in perspectiva. In Romania, noi n-am avut libertatea sa actionam. Am fost redusi la stadiul de a reactiona la ceea ce faceau autoritatile. Niciunul dintre noi n-a stiu ce va aduce viitorul in afara de faptul ca L-am asteptat pe Domnul Isus.”

A zambit si mi-a spus: “Bine ai venit in lumea libera! Aici trebuie sa-ti definesti singur drumul si ... nu mai poti da vina pe nimeni. Trebuie sa terogi si sa primesti de la Domnul strategia ta de lucru. Noi nu-ti putem spune ce sa faci,. Trebuie sa o primesti de la el. Noi iti putem da doar o mana de ajutor ca sa o indeplnesti.”

Da-mi voie sa-ti pun tie astazi acele cateva intrebari. Daca ar fi sa-ti definesti viziunea pe care o ai tu in lucrare, care ar fi ea? Unde vrei sa fi impreuna cu biserica ta peste cinci, zece, cincisprezece ani? Ce vrei sa realizezi pana atunci? Care sunt pasii necesari pentru implinirea viziunii tale? Cu ce trebuie sa incepi? Care sunt lucrurile care te-ar putea impiedica sa-ti realizezi viziunea ta? Cum vei inlatura din cale aceste obstacole?

Sigur, trezirea spirituala nu trebuie sainceapa intotdeauna cu pastorii si predicatorii. Dumnezeu poate folosi pe oricine. N-ar fi insa frumos si potrivit ca El sa-i cada pe pastori in primele randuri ale celor care se ofera sa lucreze pentru aceasta?

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

O MÄRTURIE INTERESANTÄ

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 09, 2011 9:32 pm

Opreste-te din alergarea ta ...

ridicä-ti privirile spre cer...

Dumnezeu vrea sä-ti vorbeascä!




In primul ränd slävit sä fie Mäntuitorul,Domnul Iesus Christos,

care a avut milä de mine de la värsta de 18 ani(din 1995) cänd mi-a iesit in cale si mi-a deschis mintea

sä inteleg chemarea LUI minunatä...



Träisem doar cu mama mea si fratele meu mai mic cäci tatäl meu de cänd am fost micä

nu a avut nici un interes pt mine(Domnul sä se indure de el sä-l mäntuiascä)...

Mama mea lucra din greu ca sä ne poatä intretine, cäci säräcia era sora noasträ nedespärtitä...

M-a crescut lumea(principiile lumii, rele si oträvitoare)si nimeni nu m-a invät despre Dumnezeu

si existenta Sa...

De fapt nici nu stiam dacä cred in El sau nu.............

Dar a venit si ziua binecuväntatä cänd un bäiat nepocäit,care citea din Biblie si era interesat de ADEVÄR,m-a invitat la o adunare...

M-am blocat cänd am väzut oamenii aceia linistiti ständ pe scaune si ascultänd ....

Eu nu am inteles nimic din ceea ce se intämplä in acea clädire

dar mä uitam la ei si ii vedeam pe toti ca pe niste ingeri

si eu aterizatä in mijlocul lor de pe o altä planetä...

Lumea mea era discotecile, barurile si restaurantele...

Fiind vopsitä brunetä, bine aranjatä din toate punctele de vedere,cu pärul lung si imbräcatä in blugi strämti ...eram mereu prezentä la apelul Caselor de Modä care mä solicitau...

Am uitat sä vä zic cä,acum nu mai eram säracä cäci ziceam eu "bäietii sunt smecheri si trebuie sä profiti de ei la maxim...si sä nu-i lasi sä profite ei de tine...cänd vezi cä vor mai mult te scapi repede de ei...

Cred cä si acum unele tinere gändesc asa...SLAVÄ DOMNULUI CÄ M-A ELIBERAT DE ACEASTÄ NEBUNIA A LUMII"............


Cu toate cä aveam relatii si eram interesatä de viitorul meu pe care il vedeam roz ,toate usile mi se inchideau

si credeam cä mä urmäreste ghinionul

dar mä urmärea SLÄVITUL DOMN Jeshua Hamashia cu dragostea LUI minunatä...(Ioan 3:16)

De atunci sunt 16 de ani. Toate planurile mele ,visele mele...au esuat

cäci Dumnezeu avea(IER 29:11) pregätit un viitor minunat pentru mine,

la care eu nici mäcar nu visam...

Si cänd zic viitor nu mä refer la o carierä sau la o binecuväntare pämänteascä...

cäci viitorul inseamnä mult mai mult ...VIATÄ VESNICÄ ,ani färä numär in IMPÄRÄTIA CERURILOR...unde nu vor fi lacrimi,nici dureri,nici suferinti,nici inimi fränte,nici dezamägiri,nici tristeti ...unde VOR FI FRUMUSETI DE NEDESCRIS...

M-am gändit la un aspect care ar trebui sä ne dea de gändit tuturor...

2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup."...



Faptele apostolilor 17:30

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni SÄ SE POCÄIASCÄ" cäci

Domnul Iesus i-a zis: "Eu sunt CALEA, ADEVÄRUL şi VIATA. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."Ioan 14:6

De remarcat e ,cä EL nu ne cheamä la o religie asa cum cred unii ci ne cheamä la o relatie personalä cu DOMNUL care a murit si a inviat pentru päcatele noastre...

Nu am cuvinte sä-I multumesc pentru HARUL LUI CERESC...de aceea imi place sä mä semnez Angela...salvatä prin HAR



Domnul Dumnezeu pe längä cä mi-a asigurat viitorul ,m-a binecuväntat si pämänteste cu o familie...

De 8 ani sunt cäsätoritä in familia LUI si suntem binecuväntati cu 4 fetite: Amena Petra,Acsa Gabrielle,Abigail Judith,Arielle Elisabeth si in martie 2011 vom fi binecuväntati cu al 5-lea DAR CERESC...


Psalmii 127:3
"Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El."

Ar fi multe de spus cäci HARUL LUI E BOGAT SI NEMÄRGINIT ....

DOMNUL sä binecuvänteze pe toti cei ce vor citii si vor lua aminte, cäci

ceea ce binecuväntä EL rämäne binecuväntat pentru totdeauna.

Romani 11:36

"Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin."

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Adevarata fericire

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 16, 2011 6:02 pm

ericirile Apocalipsa 22:7 Am cercetat Sfânta Scriptură, şi am găsit că Evangheliile ne relatează o scenă petrecută pe când Domnul Isus era pe pământ, înainte de patimile Sale, şi anume. Domnul Isus a luat pe trei dintre ucenicii Săi, citez din Marcu, Cap. 9, şi anume, Domnul a luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi S-au urcat pe un munte foarte înalt. Acolo, ucenicilor li s-a arătat şi Moise şi Ilie care stăteau de vorbă cu Mântuitorul, ca să-L îmbărbăteze în vederea suferinţelor prin care avea să treacă din pricina păcatelor noastre. Petru, când a văzut scena aceasta, când avăzut pe Ilie şi pe Moise, când a văzut pe Domnul strălucindu-I faţa şi hainele, când a auzit glasul lui Dumnezeu din cer care zicea:”Iată. Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea...”,a gândit în inima lui că aici a coborât împărăţia lui Dumnezeu şi a zis cu glas tare: Doamne ce bine este aici! Aici a coborât cerul pe pământ. Aici începe împărăţia lui Dumnezeu, despre care ne vorbeai Tu Învăţătorule. Abia acum pricep eu Doamne! Doamne, am să fac trei colibe. Una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie ca să nu mai plecăm de aici.

Dar spune Cuvântul Sfânt că Petru nu ştia ce spune. Petre, ţie ţi se pare că fericirea este într-o oază de linişte pe pământul acesta... într-un loc unde nu eşti tulburat de semenii tăi dar Eu îţi spun că fericirea adevărată este cu totul alta, zice Domnul. Veniţi, haideţi cu Mine, prietenii Mei, le zice Mântuitorul ucenicilor şi am să vă învăţ ce înseamnă fericire, şi cine este cu adevărat fericit. Şi spune Cuvîntul, că Domnul i-a luat pe cei doisprezece, i-a urcat pe un alt munte, s-au aşezat jos, „şi a început să le vorbească şi să-i înveţe astfel: Matei 5 „Fericiţi sunt cei ce sunt mereu flămânzi după Duhul Sfânt, fericiţi sunt cei ce din pricina Numelui Meu sunt prigoniţi şi plâng, fericiţi sunt cei smeriţi şi cu duhul zdrobit, fericiţi sunt cei ce au inima curată, fericiţi sunt cei ce-şi spală hainele în neprihănire”! Biblia nu pomeneşte numele muntelui pe care Domnul Isus S-a urcat şi a predicat fericirile, dar tradiţia spune este muntele numit „Coarnele Hatinului” la est de marea Galileii între Magdala şi Tiberias.

Se spune că aici Mântuitorul a uitat că este pe pământ şi a predicat oamenilor fericirile cereşti, vrând astfel să le distragă atenţia de la bucuriile şi fericirile efemere de pe pământ şi să le îndrepte atenţia spre fericirile veşnice ale împărăţiei cereşti. Pere, tu spui că aici ai găsit fericirea, Ioane, Iacove, Maria, Vasile... Eu vă spun că fericirea adevărată este lângă fericitul Dumnezeu, în cer. Zice Domnul! Eu cred că Domnului Isus îi era tare dor de acasă,... de fericirile adevărate, de bucuriile adevărate, Ce a găsit Domnul aici pe pământ? Numai răutate, ură, făţărnicie... de aceea vrea de fiecare dată să ne îndrepte şi nouă dorul spre cele veşnice, spre moştenirea nestricăcioasă pe care ne-a pregătit-o în cer. Unii spuncă cele nouă fericiri din predica Domnului Isus, în Noul Testament au valoarea celor zece porunci din Vechiul Testament. Şi fiecare credincios ar trebui să înveţe pe dinafară predica Mântuitorului şi să trăiască după învăţăturile ei. Şi eu zic: Domnul să ne ajute şi să ne binecuvinteze. Dar astăzi voi predica, cu ajutorul Duhului Sfânt, despre alte fericiri şi anume despre şapte fericiri scrise în cartea Sfârşitului, adică în Apocalipsa. Cartea aceasta scrisă de apostolul Ioan pe când era exilat în insula Patmos, este cartea prin care Domnul Dumnezeu descrie lumii şi în mod special, nouă credincioşilor, cele ce au fost, cele ce sunt şi cele ce au să vină. Şi toate acestea ne sunt date spre învăţătura noastră şi pentru apropierea noastră de împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic Domnul să ne ajute. De fapt, acesta este scopul lui Dumnezeu. Ca toţi oamenii să-şi îndrepte gândurile spre Cel ce a coborât şi Şi-a dat viaţa pentru noi. Spre Domnul Isus, Mântuitorul! „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate vi se vor da pe deasupra”.... De ce şapte fericiri? De ce de şapte ori Domnul Isus vorbeşte în Apocalipsa despre fericiri? Pentru că se pare că numărul şapte este, sau reprezintă plinătatea, sau întregul Dumnezeesc. Se pare că şapte este „litera” preferată a „alfabetului” lui Dumnezeu. Sunt şapte zile într-o săptămână, şapte note muzicale, şapte culori ale curcubeului.

Zidurile cetăţii Ierihon au căzut, s-au dărâmat, după ce şapte preoţi, cu şapte trâmbiţe, timp de şapte zile au înconjurat cetatea şi au sunat de şapte ori din trâmbiţe, a şaptea zi. Sfânta Scriptură începe cu şapte zile de creaţie şi se sfârşeşte cu o carte Apocalipsa, plină cu cifra şapte despre destinul final al lumii. Şapte scrisori către şapte biserici 1,3 Şapte peceţi şi şapte trâmbiţe 4:11 Şapte potire 15:16 Şapte sfetnice 1:12 Şapte stele 1:16 Şapte îngeri 1:20 Şapte duhuri 1:14 Un miel cu şapte coarne şi şapte ochi 5:6 Şapte lămpi 4:5 Şapte nunţi 17:9 Şapte regi 17:1 Şi lista mai continuuă. Dar vreau să mă opresc la cele şapte fericiri dăruite de Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu, tuturor celor ce ascultă şi împlinesc Cuvântul Sfânt. Pentru că El, Domnul este singurul care poate da fericirea adevărată, ...fericirea veşnică, ...fericirea trainică. Iar Apocalipsa este singura Carte în S fânta Scriprură care fericeşte pe cel ce o citeşte şi o împlineşte. Astfel, prima fericire o găsim în cap.1:3, unde se spune: „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în Ea! Căci vremea este aproape”! Ferice de cine stă în veghere, gata pregătit pentru călătoria cerească.... pentru călătoria dincolo de stele înspre patria cerească , spre patria pregătită de Însuşi Domnul Isus. Vremea este aproape spune Cuvântul Sfânt, şi noi vedem cu ochii de carne că Cel ce vine va vine şi nu zăboveşte. Iată că Domnul Isus înconjurat de norul de îngeri, este gata să coboare şi să-Şi adune grâul în hambare. Gata este Domnul Isus, Mirele ceresc să coboare să-Şi ia mireasa care citeşte Cuvântul, care-L cinsteşte cu toată inima şi ascultând cuvintele venite de sus le adună în candelă ca pe un ulei sfânt care întreţine flacăra aprinsă. Cine ne ţine nădejdea trează? Cuvântul Sfânt..............

Cei ce fac aşa vor intra în fericirea veşnică în locaşul pregătit de Însuşi Domnul Isus Cristos. 2 Aşa ne spune Cuvântul în cea de a doua fericire scrisă în cap.16:15 „Iată, zice Domnul, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă goliciunea”! Adam şi Eva erau îmbrăcaţi în haina neprihănirii, în slava lui Dumnezeu şi erau fericiţi în Eden, dar, pentru că nu au vegheat, pentru că s-au lăsaţi înşelaţi de diavolul, Domnul Dumnezeu i-a dezbrăcat de slava Sa, de neprihănirea Sa şi atunci s-au văzut goi şi s-au ascuns ruşinaşi de faţa Domnului. Unde eşti Adame? Aici sunt Doamne, dar mi-e ruşine pentru că sun gol. Dar cine ţi-a spus că eşti gol?........Satana..... Tot aşa sunt înbrăcaţi toţi cei ce se nasc din nou, cu haina albă a neprihănirii, însă din neveghere, mulţi sunt dezbrăcaţi şi li se vede goliciunea, ruşinea şi se ascund de faţa lui Dumnezeu. Mi-e ruşine să mă mai duc la adunare. Ce-o să zică fraţii? Dar cine ţi-a spus că fraţii o să zică ceva?......... Dar cei ce veghează şi-şi păstrează hainele curate sunt fericiţi de Însuşi fericitul Dumnezeu. 3 În cap. 22:7 găsim cea de a treia fericire. Aici se spune aşa: „Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte Cuvintele proorociei din Cartea aceasta”. A păzi cuvintele Cărţii Sfinte înseamnă întâi de toate să te încrezi în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. A păzi cuvintele acestei cărţi nu înseamnă să închizi cartea Sfântă într-un Safe, sau să o aşezi într-un raft, ci înseamnă să crezi că ceea ce ete scris despre Fiul lui Dumnezeu în această Carte este adevărat. Să crezi că Domnul Isus Cristos a venit din cer, a murit şi a înviat din morţi şi apoi S-a urcat la cer unde S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu ca mare Preot şi Mijlocitor pentru noi. Şi că în curând vine să mă ia şi să te ia acasă, ca să petrecem veşnicia cu El. Vremea este aproape! Aceasta este cu adevărat fericire. Crezând şi păzind Cuvintele Sfinte să aştepţi în nădejde venirea Mirelui. zice Domnul 4 În cap.22:14 se spune: Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate”. Aceasta este a patra fericire scrisă în Apocalipsa. „Ferice de cei ce-şi spală hainele în Sângele Mielului.” În pilda „nunţii fiului de împărat” din Matei 22, Domnul Isus spune în versetul 11 că „..Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit un om care avea haina murdară, un om care nu avea haina de nuntă albă fără pată şi fără zbârcitură”. El nu avea haina curată. Atunci i-a zis: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?”

Şi a poruncit slugilor să-l lege de mâini şi de picioare şi să-l arunce în întunericul de afară” De aceea spune Domnul, că este fericit cel ce are mereu haina curată şi este pregătit să intre în sala de nuntă a Mirelui ceresc. Pentru că cel ce are haina mereu curată nu va fi scos niciodată afară, dimpotrivă va fi primit cu mare cinste de către Marele Stăpân. „Vino rob bun şi credincios de intră în odihna Stăpânului”. Ia loc la masa cinstei... 5 Cap.19:9 spune: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului”. Nunta este gata pregătită, zice Domnul, dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. „Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi”. Suflete drag, te-a găsit Domnul şi pe tine? Sau ai stat ascuns până astăzi aşa ca şi Adam pentru că ţi se vedea goliciunea şi îţi era ruşine? Ţi se vedea păcatul grozav şi îţi era ruşine să te înfăţişezi în faţa Celui ce este Sfânt, Sfânt, Sfânt? Astăzi este ziua ta , ridică-te în capul oaselor; vino la izvorul harului care curge din tronul lui Dumnezeu şi spală-ţi hainele, acoperă-ţi goliciunea şi vino la nunta Mielului. Pentru că Mirele te aşteaptă cu drag. Ţi-a pregătit un loc frumos nespus acolo în cer sus. De ce mai amâi? Da! De ce? Sfârşitul e- aproape, nu amâna, de ce mai amâi, poate la noapte Isus va veni. Unde vei fi? Nu amâna. 6 Cap. 14:13. spune: Fericiţi sunt cei morţi, care mor în Domnul”! Cum poate un om mort să fie fericit? În Iov cap.38:3 b Domnul Dumnezeu spune: „...Eu te întreb şi tu să mă înveţi”. Acuma aş vrea şi eu să ştiu şi să-mi spuneţi cum un om mort poate să fie fericit pentru că din câte ştiu eu un om mort nu mai are viaţă în el, un om mort nu mai are simţuri, nu mai are sentimente. Însă fericirea aceasta se referă la cei ce au murit faţă de păcat, faţă de lume, faţă de firea pământească şi sunt îngropaţi în Cristos. Ascultaţi Coloseni 2:11 „În El aţi fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristos în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti. Şi v 12. „fiind îngropaţi împreună cu El, cu Domnul, prin botez, şi înviaţi în El, în Domnul, şi împreună cu El prin credinţă în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi”. Ferice de cei ce mor în Domnul. Ferice de cei ce au răstignit firea păcătoasă şi trăiesc o viaţă nouă în Domnul, pentru că ei vor trăi fericirea lângă Domnul domnulor în cer. 7 Ultima fericire o găsim scrisă în cap 20:6 unde se spune: „Fericiţi sunt şi sfinţiţi cei ce au parte de prima înviere...”

Aici Cuvântul Sfânt se referă la cei ce pe când erau în viaţă, au murit faţă de firea păcătoasă, faţă de păcat, şi au fost îngropaţi în Domnul prin botez, aşa cum ne spune fericirea a şasea dar mai apoi, au plecat din lumea aceasta, au adormit, aşa cum spune Cuvântul, iar la vremea hotărâtă , la glasul Arhanghelului, la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu vor învia, ca împreună cu cei rămaşi în viaţă să intre la ospăţul Mielului, unde este fericirea adevărată. Ferice de cei vii care vor auzi strigarea. Ferice de cei morţi care vor auzi deşteptarea! Ei toţi vor intra în fericire veşnică lângă fericitul Dumnezeu. Petre, fericirea nu este în mâncare şi băutură. Fericirea nu stă în vile luxoase şi în maşini scumpe. Fericirea nu stă în bani adunaţi în conturi bancare, ci fericirea adevărată este în Domnul Isus Cristos care este prezent aici.. Fericirea este lângă tine.. Nu o căuta departe... Petre, Ioane, Iacove, Maria, Vasile, fericirea nu este nici pe munte nici în vale ci fericiţi sunt cei ce citesc şi cinstesc Cuvântul, fericiţi sunt cei ce stau în veghere, fericiţi cei ce păzesc Cuvintele lui Dumnezeu, fericiţi cei ce-şi spală hainele, fericiţi cei invitaţi la ospăţul Mielului, fericiţi cei morţi faţă de păcat, fericiţi cei ce au parte de prima înviere. Fii şi tu cititorule, un om fericit! Amin!

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Smerenia inimii

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 16, 2011 6:05 pm

Pilda vameşului şi a fariseului (Luca cap.18:9-14):

“A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe alţii:

Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul era Fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel:” Dumnezeule îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile”. Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înaltă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat”.

În această prezentare a Domnului Isus se constată că sunt două grupe de credincioşi în biserică, pe care Dumnezeu îi cunoaşte, aşa cum sunt fariseul şi vameşul.

1. Creştinii care se îndreptăţesc, pe baza faptelor şi a meritelor proprii şi-L uită pe Dumnezeu care este Izvorul şi Dătătorul de viaţă şi de putere. Aceştia sunt cei ca şi fariseul din pildă. Căci nimic nu putem face bun prin puterea noastră ci numai datorită harului şi prezenţei lui Dumnezeu. Fariseul s-a suit la templu să se roage nu pentru că simţea că este păcătos ci pentru că gândea despre sine că este drept şi spera să câştige astfel laude de la oameni. El privea închinarea sa ca un merit, care îl recomandă înaintea lui Dumnezeu. Fariseul nu caută să-şi formeze un caracter asemenea Domnului Hristos şi să aibă o inimă plină de iubire şi milă. Oricine se încrede în sine, considerând că este neprihănit va dispreţui pe ceilalţi şi se judecă pe sine comparându-se cu alţi oameni. “Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni cap.2:10). Astfel de persoane, ca şi fariseul, fiind lipsiţi de smerenia inimii şi de evlavie, se mândresc, au iubire de sine şi se înalţă mai mult faţă de semenul, aproapele sau fratele lor care este smerit şi se simte păcătos.
2. O altă grupă de creştini, asemenea vameşului din pildă, sunt cei care au smerenie şi umilinţă în inima lor sinceră faţă de Dumnezeu. Aceştia sunt conştienţi că fără Dumnezeu, fără mila şi iertarea Lui sunt pierduţi. Ei îşi recunosc starea păcătoasă şi nevoia strictă de pocăinţă, de iertare, de salvare şi doresc sincer mântuirea şi fac orice sacrificiu pentru salvarea lor (Psalmul 51). “Vameşul sta departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept” într-o amară zbuciumare sufletească şi dispreţ faţă de sine zicând: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul” (vers.13). El nu se compară cu alţii şi era copleşit de simţământul vinovăţiei şi singura sa dorinţă era să fie iertat şi să aibă pace, prin mila lui Dumnezeu. Simţământul nevoii noastre de mântuire, recunoaşterea sărăciei şi păcatelor noastre sunt condiţiile primirii noastre de către Dumnezeu. “Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei cap.5:3). Astfel de creştini, care se raportează lui Dumnezeu cu cea mai profundă umilinţă, smerenie şi evlavie au trecere înaintea Domnului.

Smerenia este o însuşire a caracterului sfinţit pe care trebuie să o aibă adevăratul creştin. Analizând toate textele Biblice, în care este arătat că Dumnezeu sprijină, ridică, ajută şi preţuieşte smerenia din inima unui suflet, starea de smerenie, împreună cu viaţa de neprihănire, este strict necesară pentru refacerea şi menţinerea relaţiei noastre cu Dumnezeu. Rugăciunile ce le aducem înaintea lui Dumnezeu, vor fi primite dacă sunt exprimate şi spuse dintr-o inimă curată, sinceră şi smerită. Smerenia care duce la pocăinţă, la ascultare de poruncile lui Dumnezeu şi la starea de neprihănire este condiţie de mântuire (exemplul vameşului vers.14). Smerenia este o caracteristică esenţială a creştinului adevărat şi lucrează şi se manifestă datorită locuirii şi lucrării Duhului Sfânt în inima credinciosului. Această lucrare şi manifestare a smereniei unui astfel de suflet se poate vedea în viaţa lui, împreună cu toate celelalte roade ale Duhului Sfânt. Deci smerenia din inimă şi din viaţa credinciosului este mult apreciată de Dumnezeu. Singura noastră siguranţă este într-o continuă încredere şi dependenţă de Domnul Hristos şi o totală neîncredere în eul personal.

Rugăciunea fariseului, plin de sine şi iubitor de sine, nu a fost luată în seamă, dar rugăciunea bietului vameş a trezit mila lui Dumnezeu şi i-a acceptat-o. “Oricine se înalţă va fi smerit, iar cine se smereşte va fi înălţat” (vers.18). “Pentru că zici: “Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apoc. Cap.3:17-18). Fariseul îşi arată neprihănirea înaintea oamenilor şi se crede mai sfânt decât alţii. Unor astfel de oameni Dumnezeu îşi întoarce faţa de la ei şi nu le ascultă rugăciunile (Iacov cap.4:16).

Cum se manifestă smerenia în viaţa şi comportamentul credinciosului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni?

Smerenia este o manifestare a simţămintelor inimii şi este cunoscută de Dumnezeu. Smerenia din inima unui suflet este o manifestare a gândurilor, a faptelor, a vorbelor şi a comportamentului în general în relaţia cu Dumnezeu şi relaţiile cu semenii noştri. Smerenia este o calitate a creştinului adevărat şi este impusă de Dumnezeu. Domnul se îndură şi are milă de cel ce se smereşte şi se umileşte înaintea Lui şi-L recunoaşte că Domn şi Dumnezeu al său (Exod cap.33:19).

Datorită smereniei din inimă vom recunoaşte pe Dumnezeu ca pe Domnul şi Creatorul nostru şi vom fi conştienţi că El este mai presus de orice. El este Domnul şi Dumnezeul nostru care ne conduce, iar noi suntem fiinţele create. Suntem ce suntem şi existăm numai prin harul şi puterea Sa. Suntem salvaţi de la moarte prin jertfa măreaţă a Domnului Isus Hristos de la calvar. Smerenia existentă în inima unui suflet, presupune o manifestare de dragoste, respect profund şi teamă sfântă pentru Dumnezeul nostru. Smerenia din inimă ne determină la supunere şi ascultare de Dumnezeu. Un suflet cu o inimă curată, sinceră şi smerită va respecta cu stricteţe cele zece porunci ale lui Dumnezeu şi viaţa lui va fi o trăire după aceste porunci. În felul acesta răspundem şi ne conformăm chemării Domnului Isus Hristos: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei cap.11:28-29). Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Isus şi cu cât vom vedea mai clar curăţia caracterului Său, cu atât mai clar ne vom da seamă de păcătoşenia noastră şi cu atât mai puţin vom căuta să ne înălţăm pe noi înşine. Vom şti atunci că puterea noastră este numai Domnul Isus Hristos şi vom mărturisi ca şi apostolul “Ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine...” (Romani cap.7:18) “În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului Isus Hristos prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Galateni cap.6:14).

Poporul lui Dumnezeu cel sfânt este caracterizat tocmai de smerenia din inima lui, de ascultarea de Dumnezeu şi este credincios legământului său cu Domnul. Smerenia este o caracteristică a sfinţeniei fiecărui credincios. Una din manifestările locuirii Duhului Sfânt în inimă este smerenia creştinului, smerenie care se manifestă faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lui. La un creştin adevărat, evlavios şi smerit se văd roadele Duhului Sfânt în tot comportamentul său. El se bucură de succesul şi de lucrarea bună înfăptuită de aproapele său, de fraţii săi şi nu este indiferent, nu este invidios şi clevetitor. Ba mai mult un astfel de creştin va fi dispus întotdeauna să îmbărbăteze şi să încurajeze pe alţii în lucrarea Domnului. Ca şi creştini, credincioşi legământului lui Dumnezeu, trebuie să fim smeriţi în permanenţă. Smerenia faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru ne-o manifestăm prin gânduri, vorbe şi fapte. Ne manifestăm smerenia atunci când îndreptăm cu umilinţă şi supunere către Dumnezeu cele mai frumoase şi curate gânduri de adorare, de dragoste şi de recunoştinţă pentru toate darurile Sale ce le primim şi-L recunoaştem pe Dumnezeu prin rugăciunile aduse înaintea Lui cu toată smerenia şi umilinţa inimii noastre, recunoscându-ne nimicnicia, nevrednicia şi păcătoşenia noastră (Proverbe cap.3:6-7). În felul acesta căpătăm trecere înaintea tronului de har a lui Dumnezeu, venind înaintea Lui în Numele Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru (Ioan cap.14:14).

O altă manifestare a smereniei din inima noastră sunt faptele bune pe care le facem dintr-o inimă curată şi smerită şi care onorează pe Dumnezeu aducându-I slavă şi laudă (1Corinteni cap.10:31). Căci tot ce putem înfăptui bun este numai cu ajutorul şi prin puterea lui Dumnezeu. Noi suntem nişte slujitori supuşi voinţei Lui şi nu avem nimic în noi înşine care să ne reprezinte şi cu care să ne putem lăuda. Lauda noastră este Domnul, tăria noastră. Suntem îndemnaţi de către apostol: “Să aveţi în voi gândul care era şi în Hristos...” (Filipeni cap.2:5,6). Domnul, prezentându-se pe Sine ca pildă de smerenie şi blândeţe, s-a supus şi a ascultat de voinţa lui Dumnezeu Tatăl şi “a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce” (Filipeni cap.2:6-9).

Suntem îndemnaţi să cerem ajutor şi putere de la Dumnezeu pentru ca şi noi să suferim cu răbdare în încercări şi suferinţe aşa cum a făcut şi Domnul nostru Isus Hristos. Suntem chemaţi să călcăm pe urmele Sale sfinte (Matei cap.6:24-25; 1Petru cap.2:21). “Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1Ioan cap.2:6). Dacă spunem că suntem creştini, copii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai Domnului Isus Hristos, să fim că El şi să-I slujim cu acelaşi simţământ al smereniei şi evlaviei că al Domnului Hristos.

Cum am putea noi, cei răscumpăraţi de Domnul şi Mântuitorul nostru să trăim altfel decât cum a trăit El? (Filipeni cap.2:7-8). “Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia cap.57:15). Ce minunată făgăduinţă şi asigurare din partea lui Dumnezeu pentru sufletul smerit! Chiar şi în cele mai grele necazuri de nedreptate, de umilinţă şi întristări, Dumnezeu este de partea noastră şi prin, Duhul Său cel Sfânt, ne dă curaj, bucurie, speranţă şi pace, pentru a ne păstra credinţa să mergem înainte pe calea Sa. “Iată spre cine îmi voi îndreptă privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu” (Isaia cap.66:2). Această făgăduinţă a Domnului asigură ocrotirea şi ajutorul celui credincios şi temător de Dumnezeu. Căci Domnul este credincios făgăduinţelor Sale şi le aduce la îndeplinire, ca parte a legământului Său. Smerenia, umilinţă şi evlavia unui credincios sunt însuşiri ale caracterului său sfinţit şi-l ţin aproape de Dumnezeu.

Caracteristici ale unui credincios care este smerit cu inima

· Iubeşte pe Dumnezeu şi-L slujeşte cu toată fiinţa şi cu smerenia inimii sale (Faptele Ap. Cap.20:19).

· Iubeşte pe aproapele său “... cu toată smerenia şi blândeţea”, este îngăduitor, plin răbdare şi iartă pe cel ce i-a greşit (Efeseni cap.4:2).

· Dovedeşte bunătate, milă şi împreună simţire faţă de cei care trec prin încercări (Coloseni cap.3:12).

· Dacă a greşit faţă de Dumnezeu sau faţă de fratele sau aproapele său, ca un creştin smerit cu inimă se umileşte, îşi recunoaşte păcatele, cerând iertare (Coloseni cap.3:13; 1Ioan cap.1:9).

· Este un om al rugăciunii şi stăruieşte înaintea lui Dumnezeu cu multă credinţă şi smerenie (1Timotei cap.2:15; Romani cap.12:12).

· Se conformează celor îndemnate de apostol: “Fiţi împodobiţi cu smerenie...” (1Petru cap.5:5). Un creştin împodobit cu smerenie va menţine legătura de dragoste cu fraţii şi se vor respecta unii pe alţii (Efeseni cap.5:19; Romani cap.12:15-16).

· Vede şi consideră pe aproapele său mai presus de el însuşi, dându-i întâietate (Filipeni cap.2:1-3; Matei cap.20:26-28).

· Este dispus întotdeauna să adreseze aproapelui său cuvinte respectoase, de apreciere şi de încurajare pentru lucrările bine făcute (Coloseni cap.3:16; Filipeni cap.2:1-3).

· Cei care vor fi mântuiţi sunt cei care în smerenie şi în umilinţă ascultă de Dumnezeu şi se supun Lui, cu toată inima şi cu toată lepădarea de sine (2Samuel cap.22:28).

· Cel smerit va arăta şi va demonstra o adevărată pocăinţă, pentru care va primi milă şi îndurare de la Dumnezeu (2Corinteni cap.12:12).

· Un suflet credincios şi smerit nu se poate uni cu unul trufaş şi îngâmfat (Psalmul 18:27).

· Cel smerit se lăsa călăuzit de Dumnezeu şi cunoaşte calea Sa. Deci un astfel de om cunoaşte şi iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, cu dorinţa lui sinceră de a urma căile Domnului (Psalmii 25:9 şi 119:67).

· Un creştin smerit cu inima, lipsit de mândrie şi egoism, lucrează cinstit şi cu credincioşie la locul de muncă (Efeseni cap.6:5-8).

· Suferă şi rabdă când este îndreptăţit şi nu caută să se răzbune ci aduce totul la cunoştinţa Domnului prin rugăciune (Romani cap.12:14-21).

· Dacă este necesar, un creştin smerit, nu se dă înapoi şi face acele munci care pentru unii sunt umilitoare.

· Nu îi este ruşine şi, când are ocazia potrivită, face lucrare misionară, predicând Evanghelia şi pe Domnul Isus Hristos celor din lume. Dacă se laudă, se laudă numai cu Dumnezeu care a avut milă de el (Romani cap.10:8-9; 2Timotei cap.4:2; Faptele Ap. Cap.16:10).

· Cel smerit, trecând prin încercări, îşi arată calităţile sale de adevărat creştin şi copil al Domnului prin: credinţă, răbdare, dragoste şi rugăciuni. Datorită smereniei din inima sa conştientizează dependenţa sa de Dumnezeu şi nevoia strictă de ajutorul şi de harul Său. Căci nici un merit al nostru nu ne aduce mântuirea. Nouă ni se cuvin supunerea şi umilinţa înaintea Domnului (Isaia cap.2:11-12).

· Domnul are milă de cei smeriţi ai Săi şi-i ridică, îi mângâie şi îi încurajează (Isaia cap.41:10 şi cap.43:1). Dumnezeu celor smeriţi le dă har. Prin har căpătăm mântuire şi iertare, curaj şi nădejde pentru a merge cu credinţă înainte pe calea cea sfântă a Domnului. “Ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite...” (Isaia cap.57:15).

Comportamentul “creştinilor” care nu au smerenie în inimă

Sunt suflete care, deşi au pretenţia că sunt creştini, totuşi nu sunt smeriţi în inima lor. Aceasta se poate observa din atitudinea şi vorbele lor faţă de cei din jur. Aceştia sunt orgolioşi, egoişti şi iubitori de sine.

· Doresc să fie băgaţi în seamă şi lăudaţi de oameni pentru faptele lor bune (Matei cap.6:2,5,16-18). Astfel de persoane vorbesc mult şi de multe ori cu nebăgare de seamă şi chiar ceea ce nu trebuie (Filipeni cap.2:3).

· Unii dintre aceştia sunt foarte buni vorbitori ai Evangheliei dar nu sunt la fel de buni şi la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Deci faptele lor nu mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu (Matei cap.7:15-23).

· Nu sunt atenţi cu semenii lor din jur pentru a-şi exprima dragostea şi respectul pentru ei, ajungând să le rănească inima, fără ca să le pese de aceasta.

· Nu îşi recunosc greşelile făcute şi nici nu iartă pe cel greşit din toată inima.

· Când sunt mustraţi pentru vreo abatere, nu primesc mustrarea, se supăra şi insistă să se îndreptăţească (Psalmul 50:16-19).

· Se cred înţelepţi şi sfinţi încât nu primesc sfaturile şi îndemnurile nimănui.

· Sunt supărăcioşi când nu sunt băgaţi în seamă, căci unor astfel de oameni le place popularitatea.

· Nu au timp şi nici nu-şi fac să asculte acele persoane mai modeste şi mai umile.

· Nu au destulă răbdare cu aproapele lor şi nici nu simţ cu cel amărât şi încercat pentru a-l ajuta şi găsesc motive de a se scuza.

· Aceşti oameni, fără lepădare de sine şi fără smerenia inimii lor, se cred înţelepţi şi sfinţi mai mult decât alţii şi mereu judecă şi acuză pe aproapele lor (Psalmul 50:20-22; Matei cap.7:1-5). Au mulţumire de sine ca cei prezentaţi în Apoc. Cap.3:17.

“... Toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie” (Daniel cap.4:37), prin diferite încercări pentru ca omul să fie trezit, să vadă că numai Dumnezeu este mai presus de orice putere şi de orice înălţare (Luca cap.14:11). Exemplul cel mai desăvârşit de smerenie, de umilinţă şi modestie pentru noi oamenii este Domnul nostru Isus Hristos (Faptele Ap. Cap.8:33; Filipeni cap.2:7-11).

Smerenia inimii unui creştin, acest simţământ al umilinţei şi al supunerii, trebuie menţinută permanent, împreună cu toate celelalte trăsături sfinte de caracter. “Căutaţi pe Domnul toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului” (Ţefania cap.2:3). “Oricine se va smeri va fi înălţat” de către Dumnezeu în Împărăţia slavei Sale (Matei cap.23:12 şi cap.5:3-12).

Dacă este să ne lăudăm, ne vom lăuda cu Domnul Hristos şi, cunoscându-L pe El cunoaştem şi mântuirea Lui ce ne-a oferit-o în dar (Ioan cap.1:12, cap.3:16 şi 1Ioan cap.3:1-3). Nouă, fiinţelor create de El, ni se cere toată supunerea şi umilinţa faţă de Dumnezeul nostru Creator şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

A lui Dumnezeu Tatăl, Fiului Său, Isus Hristos şi Duhului Sfânt să fie toată slava, lauda, cinstea şi închinarea pentru veşnicie, Amin!

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

Lupta pentru rugăciune

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 16, 2011 6:12 pm

Reformatorul Luther a zis: "După cum e de datoria pantofarului să repare pantofi şi a croitorului să croiască haine tot aşa e treaba creştinului să se roage"

În experienţa mea spirituală, am văzut momente în care, când duc o luptă grea cu vreo situaţie sau ceva există în viaţa mea ce mă blochează, puterea şi dorinţa de rugăciune scade. Pur şi simplu nu puteam să mă rog şi nu îmi găseam resursele pentru a mă putea ruga.

Asta este, cred eu, una dintre cele mai mari ispite în viaţa noastră de credinţă. Să nu găsim resurse interioare pentru a ne ruga cu putere şi ungere spirituală pentru noi înşine mai întâi.

Apoi vezi cum apar alte şi alte probleme ca un domino...

Dacă la biserica unde mergem nu se acordă importanţa cuvenită rugăciunii, şi prietenii ce îi avem nu au nici ei o viaţă de rugăciune bună, atunci situaţia este şi mai dificilă. Intrăm în dificultăţi.

O Biserică fără o viaţă de rugăciune este mai mult moartă şi faptul că nu este roditoare, dinamică spiritual, este o consecinţă a neglijării rugăciunii. Într-o astfel de adunare, puţina rugăciune ce mai este, e slabă, fără direcţie, e seacă, fără ungere, fără inspiraţie şi mai sus de tavan nu are putere să se înalţe. Cântările, predica, atmosfera în adunare, toate sunt goale din aceeaşi cauză.

Oamenii vor veni mai rar. Tăria spirituală scade şi zâmbetul şi bucuria se stinge. Fără tărie, fără bucuria mântuiri, adunarea slăbeşte şi tot mai mulţi se vor întreaba ce nu merge bine?

În curând mulţi vor începe să aibă probleme, din ce în ce mai multe. Va exist un vid de călăuzire, de putere de a rezolva problemele credincioşilor prin soluţii ale Cuvântului lui Dumnezeu. Alţii nu vor mai veni la adunare...şi răul nu doar trece pe acolo, ci îşi caută loc de domnie să influenţeze pe copiii lui Dumnezeu la rău.

Succesul slujitorilor şi predicatorilor e garantat de multa rugăciune ce îi inspiră şi Duhul Sfânt vorbeşte clar şi cu convingere prin ei. Când se întâmplă asta biserica cunoaşte o transformare vizibilă şi mari binecuvântări coboară.

Şansa unei transformării este în schimbarea priorităţilor, rugăciunea serioasă din inimă trebuind să fie prima pe listă, după părerea mea.

Rugăciunii îi trebuie acordat cel puţin un timp special aşa cum acordăm oricărui lucru. Gătitul, spălatul, curăţenia şi altele au timpul lor, pentru că suntem conştienţi că fără acordarea timpului necesar acestora, vom suferi de foame, de mizerie, hainele vor fi mereu murdare, etc. Cum suntem noi dacă nu ne rugăm ?

Timpul de rugăciune trebuie programat ca ceva de mare importanţă. Nu trebuie să fie la marginea vieţii noastre cotidiene. Timpul rugăciuni nu este şi nu trebuie să fie ceva opţional. Nu trebuie să fie un chin sau o povară. Este bucuria credinciosului să fie parte importantă din acest eveniment al zilei.

Am văzut că sunt mai multe tipuri de rugăciune, cel puţin 7 tipuri pe care eu le-am văzut, probabil că mai sunt.
Eu încep să mă apropiu mai uşor de Domnul acum, ştiind aceste lucruri. Conştientizez ce nevoi am şi cum să mă apropiu de El. Apoi încep să mă rog după situaţie şi necesitate.

În ultimii ani în mod special mi-am dorit să găsesc pe cineva care mă poate ajuta şi inspira în viaţa de rugăciune profundă. Încă mai caut :)

Caut pe cineva care CREDE ce a zis Iisus, că dacă începem să ne rugăm în mod serios, Dumnezeu va schimba ceva. Va mişca Duhul peste noi ca să ne dea mai multă viaţă, mai multă biruinţă şi călăuzire în Cuvânt, familie, slujire, adunare şi viaţa de zi cu zi.

Marii oameni ai lui Dumnezeu au vorbit despre puterea rugăciunii. O putere este o armă, deci avem o armă ce ne ajută atât să ne apărăm cât şi să atacăm duşmanul.
Mă rog ca să trecem peste toate piedicile ce sunt în viaţa noastră şi să începem puţin câte puţin să ne rugăm cu credinţă. Mai e valabil că dacă doi sau trei care cer ceva, cu credinţă, în Numele lui Iisus Cristos, vor primi acel lucru ?

Doi sau trei oameni dacă pornesc într-un grup să se roage serios cu credinţă şi viziune, ei pot ajuta şi schimba totul în jurul lor. Pot ajuta Biserica lor şi pot ajuta liderii lor într-o măsură mare.

De fiecare dată când Dumnezeu a început să facă ceva măreţ, special, a făcut-o deoarece oamenii care au văzut bine nevoile reale din jurul lor, s-au rugat, au strigat către Domnul, împreună cu alţii, şi au crezut în puterea rugăciunii lor în Numele Domnului Iisus Cristos.

1 Tes 5:17 "Rugaţi-vă neîncetat."

Doamne Iisuse, dă-mi te rog doi-trei oameni cel puţin, care cred în Tine şi în puterea Ta transformatoare şi cu care să mă pot ruga. Amin.

http://viatainmainiletale.blogspot.com/

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

E greu sa fii pierdut !

Mesaj  relystoi la data de Mier Feb 16, 2011 6:19 pm

Foarte adesea, oameni care si-au pus intreaga lor speranta in mantuirea realizata de Mantuitorul, sunt framantati de doua intrebari gemene:

“E usor sau e greu sa fii mantuit?”

“E usor sau e greu sa fii pierdut?”

Intrebarile acestea nu ar avea nici o importanta practica, daca nu ar fi legate de caracterul lui Dumnezeu, pe care, orice om care doreste mantuirea, trebuie sa-l cunoasca cat mai bine. De fapt, raspunsul pe care il dam acestor doua intrebari demonstreaza cat Il cunoastem de bine pe Dumnezeul nostru.

Aceia dintre noi care au ajuns la concluzia ca este usor sa fii mantuit, si greu sa fii pierdut, au o anumita perceptie a iubirii si dreptatii lui Dumnezeu; cei care, dimpotriva, au ajuns la concluzia ca este greu sa fii mantuit, si usor sa fii pierdut, au o alta imagine despre El.

Daca am putea face un sondaj ad-hoc pe marginea celor doua intrebari, sunt convins ca raspunsurile ar fi diferite, desi avem aceeasi credinta, aceeasi doctrina biblica, si facem parte din aceeasi biserica. De ce?

Pentru simplul motiv ca, in functie de experientele noastre cu Dumnezeu, in functie de timpul pe care l-am acordat studiului Bibliei si rugaciunii, noi Il intelegem diferit , Il cunoastem diferit pe Dumnezeu. Nu in zadar apostolul Pavel dorea din toata inima ca sa ajungem “toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Hristos.” Efeseni 4,13

Asadar: E usor sau greu sa fii mantuit? E usor sau greu sa fii pierdut?

Iata o mare dilema!

Va invit sa cautam impreuna un raspuns care sa ni-L descopere pe Dumnezeu asa cum este El in realitate, nu in mintile pline de prejudecati ale unor oameni. Deschizand Scripturile in Evanghelia lui Matei 7,13-14, citim:

“Intrati pe poarta cea stramta.Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla.”

Ce vrea sa spuna Domnul Hristos prin aceasta afirmatie? Vrea El sa ne convinga de faptul ca e greu sa fii mantuit, dar, in acelasi timp, e atat de usor sa fii pierdut? La prima vedere, aceasta ar fi concluzia.

Daca privim, insa, cu atentie cele spuse de Mantuitorul, nu gasim nici un indiciu ca ar fi mai greu sa mergi pe o cale , si mai usor sa mergi pe cealalta. El doar ne prezinta cele doua cai, indemnandu-ne sa o alegem pe cea ingusta. Care din ele este mai grea decat cealalta, ramane sa aflam impreuna.

Oare de ce asa de putini oameni merg pe calea cea ingusta? Pentru ca este o cale grea, sau din cu totul alte motive?

Si de ce majoritatea omenirii prefera calea cea larga? Pentru ca este mai usoara, sau din alte motive?

As dori sa va pun o intrebare: Unde este mai usor sa inaintezi: pe o poteca ingusta de padure, sau pe o strada supraaglomerata din centrul capitalei, la o ora de varf? Raspunsul este evident: oricat de ingusta ar fi cararea de munte, si oricat de obositor ar fi urcusul, este de preferat sa mergi pe o astfel de cale, decat sa ai nervii intinsi la limita pe strazile aglomerate, prafuite si zgomotoase ale nu stiu carui oras.

Ce intrebari puerile!- ar putea gandi cineva. Le-am pus doar pentru a intelege un amanunt important: daca este ingusta calea pe care ne invita Mantuitorul, aceasta nu inseamna ca aceasta cale este si grea. S-ar putea ca cealalta cale, cea larga, in ciuda aparentelor ei imbietoare, sa fie infinit mai grea decat prima.

Inca un amanunt important: calea care duce la viata este, intr-adevar o cale ingusta; ea este , totusi, suficient de incapatoare pentru ca alaturi de mine si de tine sa mearga si Domnul. Si ce bine ne simtim cand, in momentele grele, cand suntem gata sa abandonam lupta, El ne ia in bratele Sale si ne trece peste orice obstacole! Aceasta doar in afara de cazul in care cineva nu isi ingusteaza din proprie initiativa calea, astfel incat Domnul sa nu mai aibe loc langa el. In acelasi timp, calea care duce la pierzare, desi este larga, fiind atat de aglomerata, oamenii care umbla pe ea se imbrancesc, se lovesc, se calca in picioare fara mila. Si ce trist este cand nu se gaseste nimeni care sa-i ajute in momentele grele!

Cand Domnul Isus ne vorbeste de calea vietii ca fiind o cale ingusta, El nu vrea sa ne sperie; El vrea doar sa ne deschida ochii si sa fim realisti; El vrea sa nu ne poticnim cand vom vedea ca pe aceasta cale vor merge atat de putini, in comparatie cu cei ce aleg calea cea larga.

Departe de Mantuitorul intentia de a ne speria cu ideea ca e greu sa fii mantuit! Daca este vreo greutate, aceasta consta in altceva: sa stii sa renunti la timp la bagajele inutile care ti-ar ingreuna inaintarea.

Cei ce au ales calea cea larga…Vai de ei! Sunt multi, aglomeratia este mare, sunt singuri in momentele grele ale vietii, si in plus, ei cara dupa ei, in acea aglomeratie, si bagajele atat de grele ale firii pamantesti

S-a intiparit in mintea oamenilor, indiferent ca sunt crestini sau pagani, prejudecata ca drumul spre mantuire este unul anevoios, lung, epuizant, in timp ce calea spre pierzare este usoara, alunecoasa.

Oare Dumnezeul in care credem gaseste placere in a ne vedea epuizati, obositi si mereu abatuti pe calea manturii?

Pe de alta parte, privind la multimile de oameni rataciti care au ales calea cea larga, poate fi El indiferent fata de soarta lor? Ii va lasa El pe acesti copii ai Sai neascultatori sa se piarda atat de usor?

Un pastor a vizitat o membra in varsta a bisericii sale. Era o femeie care implinise optzeci de ani, o femeie bine educata. Dupa ce a discutat lucruri obisnuite, pastorul a intreabat-o daca ar putea sa o ajute cu ceva. Femeia i- a raspuns:

“Da! Daca ai putea sa ma scoti din aceasta biserica, din aceasta religie, sa ma tii departe de Biblie, de Dumnezeu si de credinta.”

“Iertati-ma, dar n-am inteles”- i-a raspuns pastorul. Apoi femeia a continuat:

“Am fost prinsa intr-o capcana. Am crescut intr-o familie de misionari. S-a plantat in mine toata aceasta rutina a religiei. Merg la ora de rugaciune in fiecare miercuri seara. Nu pot sa nu ma duc, cu toate ca nu vreau. Merg la biserica in fiecare saptamana, desi as dori sa nu merg. Am incercat sa ma rup de biserica si de Dumnezeu. Am incercat sa ignor toata aceasta problema, dar nu pot. “

Ce parere aveti despre o astfel de marturisire? E socanta, nu? Probabil ca pastoral acelei femei nu a putut dormi in noaptea aceea.

Dincolo de impactul emotional pe care il poate avea o astfel de marturisire, cuvintele sincere ale acestei femei dezvaluie un mare adevar: Nu este deloc usor sa fugi de iubirea lui Dumnezeu! Nu este deloc usor sa renunti la mantuire! Nu este deloc usor sa mergi pe calea cea larga! Dumnezeu nu renunta atat de usor la un copil al Sau pentru salvarea caruia a platit un pret asa de mare.

Da! Este greu, foarte greu sa fii pierdut. Pe drumul care duce la pierzare, Tatal ceresc, pentru a-i intoarce pe oameni de pe aceasta cale, a asezat bariere uriase, munti de piedici. El nu violeaza libertatea noastra de alegere, insa, in dragostea ce ne–o poarta, a facut ca aceasta cale sa fie cat mai grea. El spera ca, vazand aceste greutati, unii oameni sa isi vina in fire si sa se intoarca spre El. Cat mai curand.

Iata ce scrie pana inspirata, in cartea “Cugetari de pe Muntele Fericirilor”, pag. 139:

“Sa nu trageti concluzia ca drumul care duce in sus este greu, iar cel care duce in jos este usor. Pe calea care duce la moarte sunt dureri si pedepse, sunt intristari si dezamagiri, sunt avertizari de a nu mai continua. Dragostea lui Dumnezeu a facut sa fie greu ca cei nepasatori si incapatanati sa se distruga pe ei insisi.”

Care sunt acele “bariere” pe care iubirea lui Dumnezeu le aseaza pe calea cea larga, pe calea ce duce la pierzare?

Iata cateva din ele!

1. CONSTIINTA. ( =echivalentul cuvantului biblic “cuget”)

Este, probabil, cea mai mare bariera asezata de Tatal ceresc pe calea ce duce la pierzare. Inca nu stim ce este ea, dar stim ca functioneaza eficient; dupa cum nu intelegem inca multe taine ale naturii, si totusi ne bucuram de ele.

Unii spun ca ea, constiinta, este Duhul Sfant, insa nu este adevarat. Duhul Sfant ne vorbeste prin constiinta, dar constiinta nu este Duhul Sfant. Am putea sa o definim ca pe un organ ( madular ) ceresc in trupul nostru pamantesc. Dar chiar daca nu stim inca sa o definim si sa o explicam, ea exista si lucreaza. Mai mult decat atat, existenta ei da mari batai de cap evolutionistilor, care nu pot explica prezenta ei intr-o lume dominata de “ legea conservarii de sine”.

In Evanghelia lui Ioan, cap.8, ni se relateaza un caz tulburator: cativa farisei si carturari au venit la Mantuitorul, aducand cu ei o femeie prinsa in adulter. Ce sa faca cu ea? Ei stiau prea bine; erau doar intelectualii poporului. De data aceasta insa, pe ei nu-i interesa atat de mult situatia femeii, cat ii interesa sa-L prinda intr-un fel pe Domnul intr-o cursa.

Raspunsul lui Isus este memorabil:

“Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea.” Ioan 8,7

Efectul a fost imediat:

“Cand au auzit ei cuvintele acestea, S-AU SIMTIT MUSTRATI IN CUGETUL LOR, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma…” Ioan 8,9

Constiinta a intrat in functiune, incercand sa-i impiedice pe acesti oameni sa adauge inca un pacat la viata lor deja pacatoasa din trecut.

Cat de recunoscatori ar trebui sa-I fim lui Dumnezeu ca a asezat in fiinta noastra o asemenea bariera in calea raului! Doar in vesnicie vom realiza, poate, de cate rele am fost feriti datorita unei constiinte mentinuta treaza de Duhul lui Dumnezeu. Daca vor fi oameni pierduti pentru vesnicie, aceasta se va intampla doar pentru ca o viata intreaga s-au luptat impotriva glasului ei veghetor.

2. SUFERINTA-este un alt mare obstacol pus de Creator in calea celor ce merg spre pierzare.

Cartea lui Iov este cartea care ne vorbeste despre suferinta mai mult decat oricare alta carte din Scriptura De pe paginile ei, intelegem multe lucruri despre originea suferintei, despre rolul ei in viata oamenilor, despre atitudinea lui Dumnezeu fata de suferinta umana. Din toata aceasta filozofie a suferintei, doresc sa aleg acum doar cateva afirmatii ale lui Elihu, unul din prietenii lui Iov.

“Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama… SI PRIN DURERE ESTE MUSTRAT OMUL in culcusul lui, cand o lupta necurmata ii framanta oasele.” Iov 33, 14; 19

De ce ne “vorbeste” Dumnezeu uneori in acest fel? Ii place sa ne vada tristi, abatuti, loviti, doborati? Nicidecum! Sadismul este ceva strain de natura lui Dumnezeu. Daca totusi El ingaduie suferinta in viata copiilor Sai, o face cu un scop nobil:

“Ca sa abata pe om de la rau, si sa-l fereasca de mandrie; ca sa-i pazeasca sufletul de groapa, si viata de loviturile sabiei.” Iov 33, 17-18

Suferinta, indiferent de formele prin care se manifesta in viata unui om: durere fizica, despartire, moarte, violenta, injosire…nu isi are originea in Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru ca suferinta este legata de natura pacatoasa a omului, El o converteste intr-o mare binecuvantare, si se foloseste de ea spre binele nostru vesnic.

Nicolae Iorga spunea, intr-una din cugetarile sale: “ PRINTRE LACRIMI, OCHII VAD MAI BINE!”

Oare chiar asa sa fie?

Imi amintesc de un var, care, in ziua in care baietelul lui implinea un an de viata, descoperea sub brat o tumoare. Fiind medic, si-a dat seama pe loc de tragedie: era un cancer patruns in sistemul limfatic. Doar doua sau trei luni mai avea de trait, orice tratament ar fi facut. Boala teribila si-a urmat cursul, spre deznodamantul final. L-am vizitat de mai multe ori, temandu-ma ca ar putea sa fie descurajat, poate chiar razvratit impotriva lui Dumnezeu, care a ingaduit o asemenea tragedie in viata familiei sale.

Spre surprinderea si spre bucuria mea, nu mi-a fost dat sa aud nici macar un singur cuvant de necredinta sau de indoiala cu privire la dragostea lui Dumnezeu fata de el. Dimpotriva, l-am auzit multumindu-I Tatalui ceresc pentru aceasta boala. Marturisea ca nici o alta boala sau suferinta nu l-ar fi intors la Dumnezeu. Cancerul a fost cel care l-a intors definitiv de pe caile pe care mersese aproape patru decenii departe de Dumnezeu.

Desi cunostea adevarul din copilarie, lumea cu ispitele ei l-au tinut departe de biserica, departe de o viata activa si rodnica pentru Dumnezeu. Teribila boala a fost ca o palma care l-a trezit la realitate, din amagitorul vis al lumii noastre. A incheiat legamant cu Dumnezeu prin botez, apoi, in putinele zile pe care le-a avut de trait, a incercat sa slujeasaca cum a putut mai bine nevoilor celor din jur; apoi, in final, cu putine zile inainte de a inchide ochii, mi-a marturisit:

“Simt asa o pace in sufletul meu!”

Doar in vesnicie vom vedea ce mare binecuvantare poate fi suferinta in viata unui om pacatos ca mine si ca tine! Cutitul este de temut daca se gaseste in miinile unui criminal; daca el este in mina unui chirurg, el poate da viata.

3. CUVANTUL LUI DUMNEZEU-BIBLIA este un alt mijloc folosit de cer pentru a ne abate de la calea cea larga.

Am inteles ca in America, cei care se duc in week-end in diferite statiuni de odihna, cu scopuri nu tocmai curate, au surpriza neplacuta sa gaseasca pe noptiera din camera, o Biblie. Sunt si turisti care o citesc; cei mai multi, insa, o ascund in dulap, pentru a nu fi martora la nelegiuirile lor.

Ceva asemanator se intampla si pe meleagurile noastre, unde icoanele din dormitoare sunt intoarse uneori cu fata spre perete…

Un pastor a povestit o intamplare petrecuta cu ocazia unei evanghelizari intr-un anumit oras. Se punea problema inchirierii unei sali, cand s-a ivit o piedica: sala trebuia impartita in doua: o jumatate din ea urma sa fie inchiriata pentru o serata de dans, cealalta jumatate, pentru evanghelizare. Dupa ce s-a gandit putin, administratorul salii a spus:

“Daca oamenii vor veni sa se distreze, si va vor vedea pe voi cu Biblia sub brat, asta le va ruina toata distractia.”

Ca urmare, administratorul a refuzat sa inchirieze sala pentru evanghelizare.

Iata ce frana a pus Dumnezeu pe calea care duce la moarte! Si nu este de ignorat!

“Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri; patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva; JUDECA SIMTIRILE SI GANDURILE INIMII.” Evrei 4,12

4. RUGACIUNEA DE MIJLOCIRE- o alta piedica uriasa asezata pe calea ce duce la pierzare.

Daca ti-a spus cineva vreodata ca se va ruga pentru tine, indiferent de problema ta, lucrul acesta nu-l vei uita usor. Constienta ca cineva se roaga pentru intoarcerea ta la Dumnezeu, chiar daca acum nu doresti sa o faci, te va urmari tot restul vietii. Un tanar marturisea ca, daca ar dori sa refuze mantuirea, ar trebui sa uite toate rugaciunile tatalui sau, pe care le auzea atunci cand dadea buzna in biroul acestuia. Tatal se ruga adesea cu glas tare pentru fiul sau, si aceste rugaciuni au ramas intiparite in mintea copilului pentru tot restul vietii, urmarindu-l pas cu pas, si influentandu-i deciziile.

“Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta…” Luca 22,31-32

Ce s-ar fi intamplat cu Petru daca nu ar fi fost rostita aceasta rugaciune pentru el? Probabil ca s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Istoria biblica ar fi consemnat nu unul, ci doi sinucigasi din grupul ucenicilor. Rugaciunea Mantuitorului a fost aceea care l-a salvat pe Petru. Pe cand se jura si se blestema ca nu-L cunoaste pe Isus, Petru si-a adus aminte de cuvintele Domnului sau: “M-am rugat pentru tine..” Si inima i s-a sfasiat de durere. Apoi a fugit in Ghetemani si a plans cu amar. Erau lacrimile regasirii caii celei inguste, dupa ce, pentru cateva ore, ratacise pe calea cea larga.

Am citit despre experienta trista a unei familii de misionari, reintorsi acasa foarte descurajati. Erau atat de descurajati incat au renuntat sa mai participe la serviciile divine ale bisericii, cerandu-le membrilor acesteia sa nu se roage pentru ei. Cererea lor, insa, era de neconceput pentru fratii de credinta. Acestia, in pofida cererii facute, au continuat sa se roage, atat in biserica, cat si acasa.

Dupa prima saptamana de rugaciune s-a intamplat ceva cu totul neasteptat: casa misionarului a ars. Nedumerire totala. Oare acesta sa fie raspunsul la rugaciunile lor unite? Oamenii nu stiau daca era bine sa continue sa se roage pentru acea familie, sau acesta era un semn ca trebuie sa se opreasca aici. Au continuat, totusi, sa se roage. In saptamana urmatoare, ziarul local a publicat un articol in care se afirma ca misionarul suferise o mare pierdere financiara. Banca in care aveau depuse economiile daduse faliment. Din nou fratii si-au pus problema daca trebuie sa continue sau nu sa se roage pentru familia greu lovita a misionarului. Au continuat, desi nu intelegeau nimic din ceea ce se intampla. Au continuat sa se roage zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, pana cand, dupa o luna, intr-o dimineata de sabat, intreaga familie a misionarului era prezenta in biserica. Cosmarul descurajarii trecuse, iar necazurile mari prin care trecusera in ultima perioada de timp nu au facut altceva decat sa le trezeasca din nou in inima dorul dupa o alta lume, mai buna si mai dreapta.

Acum, dupa ce am inteles cate ceva din mijloacele pe care le foloseste Tatal nostru ceresc pentru a ne aduce inapoi la Sine, ma intreb si va intreb din nou:

E usor sau e greu sa fii mantuit? E usor sau e greu sa fii pierdut?

Care din cele doua cai este mai grea: cea ingusta, sau cea larga?

Ca intotdeauna, aparentele inseala: calea cea ingusta, pe care Mantuitorul ne invita sa mergem, este una infinit mai usoara decat calea cea larga, pe care se afla majoritatea omenirii. Pe acesta cale mergem alaturi de Domnul Isus, Cel care a deschis drumul, care l-a curatat de tot ce ne poate primejdui mantuirea. Pe aceasta cale mergem liberi, plini de speranta, cu bucuria mantuirii in suflete, cu ochii scanteind de dor dupa patria cereasca promisa.

Da! Calea cea ingusta, care duce la cer, este o cale usoara.

“Toata inteligenta cerului se uneste in telul comun de a ne face calea spre mantuire cat mai usoara.” Review and Herald, 29 apr.1890

Dar reciproca nu este si ea la fel de adevarata? Cu siguranta!

“Calea celor stricati este pietroasa”, scrie inteleptul Solomon, dupa ce a simtit lucrul acesta din propria experienta. ( Proverbe 13,15 up. )

Eu nu te cunosc, si poate nu te voi cunoaste niciodata in aceasta viata. Nu stiu daca ai ales sa mergi pe calea cea ingusta, alaturi de Mantuitorul, sau, dimpotriva, te lasi dus de valul lumii pe calea cea atat de amagitoare a pacatului. Un lucru doresc, insa, sa il intelegi: Daca ai ales sa nu te intereseze mantuirea sufletului tau, daca ai ales calea cea larga a despartirii de Dumnezeu, nu-ti va fi usor! Va trebui sa te lupti o viata intreaga impotriva constiintei tale, va trebui sa fugi de Cuvantul lui Dumnezeu in orice clipa a vietii, va trebui sa te lupti impotriva rugaciunilor care se vor inalta la cer pentru salvarea ta. Va trebui sa te lupti cu ingerii ceresti trimisi sa ne slujeasaca noua, oamenilor. Va trebui sa lupti cu toate suferintele ingaduite de Tatal ceresc in viata ta, ca sa te trezeasca. Va trebui sa te lupti cu cea mai mare forta din Univers-IUBIREA LUI DUMNEZEU.

Ce zici? Ai vreo sansa sa invingi toate acestea?

Daca, totusi, vei invinge, vei fi pierdut… pentru vesnicie!

Daca, dimpotriva, te vei lasa invins de iubirea divina, vei fi mantuit si vei avea privilegiul de a trai o vesnicie in prezenta Celui care ne spune fiecaruia:

“TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”

relystoi
membru
membru

Mesaje : 27
Puncte : 426
Reputatie : 342
Data de inscriere : 12/01/2011

Sus In jos

ADEVARATA CREDINTA

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mar Mai 03, 2011 10:59 pm

Culegere de Valentin Trifan 17.08.2006

1* Fariseii si Învatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu (Luca 7:30)

2* Vai de voi invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mâna pe cheia cunostintei: nici voi na-ţi intrat, iar pe cei care voiau sa intre, i-ati impiedicat sa intre (Luca11:52). Povatuitori orbi, care strecurati ţântarul si înghiţiţi cămila… Serpi, pui de napârci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei? (Matei 23:24 si 33)

3* Conform Harului, adica a Noului Legamânt, unde Legile lui Dumnezeu sunt scrise in minte si puse in inima, toti oameni il vor cunoaste, fara sa fie invatati in acest sens (Evrei 8:10-12 si 10:16-18 Ieremia 31:33-34).

4* Preotii fac slujbe zilnice aducând aceleasi jertfe care niciodata nu pot sterge pacatele (Evrei 10:10).

5* Un nou legamânt a marturisit ca cel dintâi este vechi si a imbatrânit si-i aproape de pierire (Evrei 8:13).

6* Este cu neputinta ca sângele taurilor si a ţapilor sa stearga pacatele, ele sunt jertfe care niciodata nu pot sterge pacatele (Evrei 10:4 si 11).

7* Legea nu a facut nimic desavârsit, astfel ca se pune in loc o nadejde mai buna prin care ne apropiem de Dumnezeu (Evrei 7:19).

8* Daca Legamântul dintii ar fi fost fara cusur n-ar mai fi fost vorba sa fie inlocuit cu altul (Evrei 8:7).

9* Nimeni nu este socotit neprihanit prin faptele Legii (Galateni 2:16).

10* Puterea pacatului este Legea (1Corinteni 15 :56).

11* Daca sunteti calauziti de Duhul, nu mai sunteti sub Lege (Galateni 2:18).

12* Nu s-a dat nici o Lege care sa poata da viata si neprihanirea (Galateni 3:21).

13* Legea aduce mânie… Unde nu este Lege nu este nici încălcare de Lege (Romani 4:15).

14* Toti cei ce se bizuiesc pe faptele legii sânt sub blestem, iar cei blestemati sânt nimiciti (Galateni 3:10 Psalm 37:22).

15* Legea nu este facuta pentru cel neprihanit (1Timotei 1:9).

16* ISUS HRISTOS este SFÂRSITUL LEGII (Romani 10:4).

17* Pacatul nu este tinut in seama câtă vreme nu este o lege (Romani 5:13).

18* Pacatul nu va mai stapâni asupra voastra pentru ca nu mai sunteti sub Lege ci sub Har (Romani 6:14).

19* Daca Legea a venit ca sa se inmulteasca gresala, tot asa a venit si Harul sa stapâneasca, dând neprihanirea, ca sa avem viata vesnica prin Isus Hristos Domnul nostru (Romani 5:20-21).

20* Toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt blestemati. Nimeni nu este socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu prin Lege. Cei ce se bizuiesc pe credinta sunt binecuvântati. Cel neprihanit prin credinţă v-a trăi. Legea nu se intemeiaza pe credinta (Galateni 3:9-12).

21* Cine vrea sa fie socotit neprihanit prin Lege, se desparte de Hristos si cade de sub Har (Galateni 5:4).

22* Zapisul cu poruncile care stateau impotriva noastra a fost sters (Coloseni 2:14).

23* Daca neprihanirea se căpăta prin Lege nu mai era nevoie de Jertfa lui Hristos (Galateni 2:21).

24* Legea Duhului de viaţă in Hristos Isus, m-a izbavit de Legea pacatului si a mortii (Romani 8:2).

25* Le-am dat legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască (Ezechiel 20:25).

26* Pacatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut Pofta daca Legea nu mi-ar fi spus „să nu poftesti”. Dar fara Lege pacatul este mort (Romani 7:7-8).

27* Odinioara, fiindca eram fără Lege trăiam, dar când a venit porunca, pacatul a inviat si eu am murit, si porunca care trebuia sa-mi de viata, mi-a pricinuit moartea (Romani 7:9-10).



28* Tot ce spune Legea, spune doar celor ce sânt sub lege (Romani 3:19) nicidecum celor de sub HAR.

29* Unii vor sa fie invatatori ai Legii si nu stiu nici ce spun nici ce urmaresc (1Timotei 1:7).

30* Duhul lui Dumnezeu l-am primit nu prin faptele Legii, ci prin auzirea credintei (Galateni 3:2).

31* Dumnezeu ne-a pecetluit si ne-a pus in inima arvuna Duhului (2Corinteni 1:22).

32* Dupa auzirea Cuvintului Adevarului am crezut in EL si am fost pecetluit cu Duhul Sfânt care fusese fagaduit (Efeseni 1:13).

33* Neprihanirea nu vine prin Lege. Am fost sub paza Legii si inchisi pentru credinta care trebuia sa fie descoperita. Suntem socotiti neprihaniti prin credinta (Galateni 3:21-24).

34* Neprihanirea dobândita prin credinta (Filipeni 3:9).

35* Prin Har suntem mântuiti (Efeseni2:5) nicidecum prin Lege.

36* Prin Har am fost mântuiti prin credinta. Aceasta nevenind de la noi. Este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni (Efeseni 2:8-9).

37* Sutem socotiti neprihaniti prin credinta (Romani 5:1).

38* Neprihanirea pe care o da Dumnezeu fara Lege (Romani 3:21).

39* Darul fara plata venit in urma multor greseli, a adus hotarârea de iertare. Printr-o singura hotarâre de iertare, a venit pentru toti oameni o hotarâre de neprihanire care da viata (Romani 5:16 si 18).

40* ISUS HRISTOS s-a suit sus, a luat robia roaba si a dat daruri oamenilor (Efeseni4:8).

41* Nu mai sunt rob pentru ca sunt Fiu si daca sunt Fiu, sunt si Mosternitor prin Dumnezeu (Galateni 3:18).

42* Mostenirea nu vine din Lege ci din fagaduinta (Galateni 4:18).

43* Pecetea neprihaniri care se capata prin credinta (Romani 4:11).

44* Isus Cristos a nimicit moartea aducând la lumina viata si neputrezirea (2Timotei 1:10)

45* Isus Cristos traieste in mine (Galateni 2:20).

46* Dumnezeu era in Hristos impacând lumea cu sine netinându-le in socoteala pacatele lor (2Corinteni 5:19).

47* Cei ce primesc in toata plinatatea Harul si darul neprihanirii vor domni in viata prin Acel Unul Singur care este Isus Hristos (Romani 5:17).

48* Eu iti sterg faradelegile pentru Mine si niciodata nu-Mi mai voi aduce aminte de pactele tale. Eu iti sterg faradelegea ca un nor, si pacatele ca o ceata. Intoarcete la Mine ca Eu te-am rascumparat (Isaia 43:22-24).

49* Voi pune legile Mele in inimile lor si le voi scrie in mintea lor si nu-Mi voi aduce aminte de pacatele lor nici de faradelegile lor (Ieremia 31:33-34).

50* Izbavit de sub puterea intunericului si stramutat in Imparatia Fiului Dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13).

51* In Domnul Isus Hristos avem SLOBOZENIA si apropierea de Dumnezeu cu incredere (Efeseni 3:12).

52* Domnul este Duhul si unde este Duhul acolo este si SLOBOZENIA (2Corinteni 3:17).

53* LEGEA SLOBOZENIEI (Iacov 2:12).

54* Sa ne purtam ca niste oameni slobozi, fara sa facem din slobozenie o haina a rautatii (1Petru 2:16).

55* Cine va ridica pira impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i socoteste neprihaniti. Cine-i va osândi? (Romani 8:33).

56* Dumnezeu are mila de cine vrea si impietreste pe cine vrea. Nu atârna nici de cine vrea, nici de cine alearga ci de Dumnezeu (Romani 9:16-18)

57* Frati mincinosi, furisati si strecurati printre noi ca sa pândeasca SLOBOZENIA pe care o avem in Hristos Isus cu gând ca sa ne reduca la robie (Galateni 2:4).

58* In Sulul Cărtii este scris despre Mine, vreau sa fac voia Ta Dumnezeule, si Legea Ta este în fundul inimi Mele (Evrei 10:7 Psalmul 40:7-8).

59* Adevarul ne face slobozi. Daca Fiul lui Domnezeu ne face slobozi atunci cu advarat suntem slobozi (Ioan 8:32 si 36).

60* Voi sunteti prietenii Mei, nu va mai numesc robi, v-am numit prieteni. Nu voi Ma-ţi ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi (Ioan 15:14-16).

61* Voi face din neprihanire o lege (Isaia 28:17).

62* Am fost chemati la slobozenie (Galateni 5:13).

63* Sântem izbaviti de lege (Romani 7:6).

64* Hristos ne-a izbavit ca sa fim SLOBOZI (Galateni 4:31).

65* Legea desavârsita care este LEGEA SLOBOZENIEI (Iacov 1:25).

66* Nu-i nici o osândire pentru cei ce sunt in Hristos Isus (Romani 8:1).

PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

MILA DOMNULUI

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:15 am

1:1 ♦ Am citit de curînd două predici de pe internet. Una din ele are nişte comentarii foarte bune, la care nu mai am nimic de adăugat. Mă refer la predica intitulată „Iosif o imagine simbolica a Domnului Isus”, scrisă de Vasile Iancu.

Cealaltă la care nu s-a făcut nici un comentariu pînă acum, merită discutată, şi simt că trebuie să adaug ceva la ea. De aceea predica de azi am intitulat-o în aşa fel ca să se distingă, dar să fie şi în ton cu predica în discuţie.

Pentru că mai sînt şi alţi invitaţi înscrişi la cuvînt, voi încerca să fiu cît mai expeditiv, şi voi restrînge cît pot de mult tot ce am de spus, mai ales că la final sînt suficienţi bolnavi care aşteaptă programul de vindecare.

1:2 ♦ Într-adevăr mila lui Hristos a depăşit şi depăşeşte orice limită.

Domnul avea milă de cei suferinzi, fie că treceau ei pe lîngă EL, fie că EL ajungea pe la ei.

Unii suferinzi erau neputincioşi de a veni la EL, dar erau aduşi de către cei sănătoşi, aşa cum a fost adus slăbănogul. Pentru alţii care nu puteau nici să ajungă la EL, şi nici nu puteau fi aduşi, se găsea cîte un mijlocitor, ca în cazul sutaşului ce a mijlocit pentru robul său.

1:3 ♦ Am o nelămurire însă. De exemplu am observat ceva în aliniatul doi, din predica pe care am pus-o în discuţie. Citez:

„Cand la Fiul lui Dumnezeu a venit femeia pacatoasa, El n-a respins-o pe cea care cazuse in ispita curviei si care acum plangea cu lacrimi sincere si adevarate… duhul femeii dupa savarsirea pacatului s-a căit sincer".


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

partea2

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:16 am

În Biblie (Ioan 8:3-11) nu scrie că femeia ar fi venit din proprie iniţiativă. Ea a fost adusă de către Cărturari şi Farisei, care susţineau că au prins-o în flagrant delict. Şi nu scrie acolo că ea ar fi plîns, deşi nu este exclus. Dar de unde ştie autorul predicii respective, că ea s-ar fi căit sincer după săvîrşirea păcatului? În Biblie nu se specifică.

1:4 ♦ În aliniatul patru a scris:

„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere".

Hai să gîndim un pic!

Cîte porunci primise Adam şi Eva în Gădina Eden?

Eu am găsit doar două.

Prima este „Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul…" (Geneza 1:28), iar a doua este „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei mânca din el, vei muri negresit" (Geneza 2:16-17).

1:5 ♦ Problema este că dacă erau ascultători de una din porunci, ar fi devenit neascultători faţă de cealaltă.

Pentru înmulţire era necesară împreunarea, şi ei nu se împreunau, măcar că…

„Omul si nevasta lui erau amandoi goi, si nu le era rusine" (Geneza 2:25) .

În felul acesta ei ar fi trăit veşnic fără să se înmulţească. Deci ar fi fost neascultători faţă de prima poruncă. Adică nu se înmulţeau. Şi Dumnezeu voia ca ei să se înmulţească.

1:6 ♦ Pentru ca să nu moară, ei nu trebuiau să guste din pomul cunoaşterii. Dar moartea era o consecinţă a cunoaşterii (atît a Binelui cît şi a răului). Şi ei pînă la amăgire au cunoscut doar Binele. Ca să moară, ei trebuiau să cunoască şi răul. Şi ce fel de pom era? Era pomul cunoaşterii Binelui şi răului.


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

partea 3

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:17 am

Cine este Binele? Dumnezeu (Marcu 10:18).

Înseamnă că răul nu poate fi altcineva decît satan.

Deci ei ca să nu moară, n-ar fi trebuit să-l cunoască pe satan. Şi totuşi l-au cunoscut la episodul amăgirii. Şi nu l-au căutat ei pe satan, ca să-l cunoască. Ei n-au insistat în căutarea celui rău. Dar răul şi-a făcut apariţia prin şarpe.

1:7 ♦ Mai este un verset ce trebuie băgat în seamă.

„omul… se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup" (Geneza 2:24).

Acest verset nu l-a rostit Adam, ci chiar Ziditorul (vezi Matei 19:4-6).

„Oare n-ati citit ca Ziditorul, dela inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca, si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal său si pe mama sa, si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup?” Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Marcu 10:6-9 Efeseni 5:31).

Deci după separare (adică după extragerea Evei din Adam), ce este scris? Ce anume a făcut Dumnezeu? I-a împreunat. Auzi Cine i-a împreunat! Chiar Dumnezeu.

Asta înseamnă că Adam şi Eva nu s-au împreunat de capul lor. Ei au fost îndemnaţi să se împreuneze; şi nu înseamnă neascultare.

1:8 ♦ Apostolul Pavel merge chiar mai departe zicînd:

„Nu stiti ca cine se lipeste de o curva, este un singur trup cu ea? Caci este zis: ♦ Cei doi se vor face un singur trup" (1Cor.6:17) .

Deci stă scris că „omul se va lipi de nevasta sa. Şi ce a împreunat Dumnezeu…" (Geneza 2:24 Matei 19:4-6)

Asta presupune că era prevăzută împreunarea (de către Dumnezeu), înainte de episodul amăgirii. Şi trebuia să se împlinească.

De ce era necesară împreunarea? Pentru înmulţire. Adică pentru împlinirea primei porunci, cea cu înmulţirea.


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

Continuare -mila Domnului

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:19 am

1:9 ♦ Pentru porunca a doua, Dumnezeu nu explică felul în care se va împlini. De ce? Pentru că ea nu trebuia să se împlinească. Adică nu trebuia să se împlinească prima parte a poruncii, cea cu interzicerea gustării din pomul cunoaşterii.

Doar consecinţa cunoaşterii trebuia împlinită.

Era o poruncă în favoarea lui satan. De aceea satan nici n-a fost blestemat după episodul amăgirii. El doar şi-a făcut datoria. El era pe postul amăgitorului.

1:10 ♦ Blestemul a căzut doar pe şarpe, care a fost modificat în totalitate, rămînînd fără picioare, nemaiputînd vorbi ca un om, şi i s-a schimbat modul de hrănire (Geneza 3:14).

Apoi a fost blestemat pămîntul, măcar că a fost din cauza lui Adam. Dar Adam nu a fost blestemat, şi nici Eva. De ce? Pentru că ei erau deja binecuvîntaţi. Este scris în Geneza 1:28.

„Dumnezeu i-a binecuvântat".

Ei erau binecuvîntaţi în mod special, încă de la început, pentru înmulţire. Citiţi versetul întreg ca să vedeţi că înmulţirea omului făcea parte din această binecuvîntare. Deci nu era un blestem.


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

daca ai ajuns aici inseamna ca esti interesat de viattza ta sufleteasca

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:20 am

De ce am subliniat că nu era blestem? Pentru că cine-i blestemat urmează să fie nimicit. Aşa scrie în Psalm 37:22.

Ori Adam şi Eva trebuia doar să treacă prin moarte. Şi nu era nici o nenorocire. De ce? Pentru că este scris:

„Eu sunt Învierea si Viaţa. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trăi" (Ioan.11:25).

1:11 ♦ Femeia doar trebuia să cunoască durerile naşterii. În felul acesta Dumnezeu a completat procedura de înmulţire a omului.

Că înmulţirea trebuia precedată de amăgire, şi că lumea trebuia să înţeleagă c-ar fi fost vorba de neascultare, este altă problemă. Împortant este că Dumnezeu a împlinit prima poruncă dată omului.

Şi ce dacă a împlinit-o folosindu-Se de satan? De aceea l-a creat, ca să se folosească şi de el. Şi satan este doar un înger supus Domnului.

Mulţi înţeleg că satan ar avea libertate de decizie în acţiunile sale. Nu este adevărat. Pînă nu capătă îndemn şi putere de la Dumnezeu, el nu poate să facă absolut nimic. El este doar o creaţie a lui Dumnezeu care execută numai ce vrea Dumnezeu. Nimic din propie iniţiativă.

Este scris în „1Petru 3:22" că Dumnezeu… Şi-a supus îngerii, stapanirile si puterile. Rezultă că inclusiv satan este supus Domnului.

1:12 ♦ Dacă omul n-ar fi murit niciodată, doar ar fi trăit veşnic, şi nu s-ar fi înmulţit deloc. Ori Dumnezeu voia ca omul să se înmulţească. De aceea a dat poruncă de înmulţire începînd de la Adam, şi continuînd cu Noe, Avraam, Isaac, Iacov.

Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca omul să se înmulţească, nu l-ar fi lăsat pradă amăgirii ştiind prea bine consecinţa trecerii prin moarte. Omul fiind cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu, ar fi fost protejat, iar satan ar fi fost împiedicat să-i amăgească.

1:13 ♦ Este o întrebare la care aş vrea să răspundă cei care îi învinovăţesc pe Adam şi Eva de neascultare:

Dumnezeu fiind atoateştuitor, este imposibil ca să nu fi ştiut de episodul amăgirii înainte de a da cea de-a doua poruncă omului; de fapt chiar avea în plan episodul amăgirii. Oare nu-i putea preveni EL pe ei ca să nu se lase amăgiţi? Şi dacă tot voia să-i treacă prin proba amăgirii, i-ar fi înzestrat şi cu puterea de a o depăşi. Dar nu i-a prevenit, şi a ascuns de ei aceaastă probă.


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

Am pierdut firul

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:22 am

Adam şi Eva nu trebuia să ştie prin ce urmau să treacă. Dar ei au fost destul de inteligenţi ca să împlinească porunca cea mai importantă, din cele două existente. Ei au dat ascultare primei porunci care era cea mai importantă. Dacă s-ar fi temut de trecerea prin moarte nu s-ar mai fi înmulţit niciodată. Ei au ştiut că moartea face parte din viaţa veşnică.

„Daca trăim, pentru Domnul trăim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, fie ca trăim, fie ca murim, noi sântem ai Domnului" (Rom.14:8). Şi Domnul este Viaţa (Ioan 11:25 şi 14:6).

Aceste versete, împreună cu prima poruncă dată omului, îi exonerează pe Adam şi Eva de vinovăţie. Ei nu au nici o vină că noi trecem prin moarte şi ne înmulţim. Ei au executat ceea ce Dumnezeu avea în planul Său.

1:14 ♦ În predica „Pilda Neghinei" am arătat în mod amănunţit ce se întîmplă cu grâul. Ce este grâul din hambar? Este doar pe post de sămânţă. Ce este Sămânţa? Aflăm din Biblie că:

„Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu" (Luc.8:11).

Acolo în hambar, grâul nu s-ar înmulţi niciodată, ci doar ar exista.

Ca să se înmulţească, grâul trebuie scos afară din hambar şi semănat. Adică este scos de acolo de unde se odihnea, şi trimis acolo unde nu se mai poate odihni. Dar nu pleacă din proprie iniţiativă din hambar, ci este scos şi semănat în mod fortuit. Odată semănat, grâul va face tot ce are de făcut, funcţie de cum sună porunca lui Dumnezeu din ziua a trei-a a creaţiei.

„Sa dea pământul verdeaţă, iarba cu sămânţă, pomi roditori, cari să facă rod dupa soiul lor si cari sa aibă în ei sămânţa lor pe pământ" (Geneza 1:11).

Dacă grâul, şi orice plantă, şi orice vieţuitoare execută întocmai porunca de înmulţire, omul de ce n-ar fi executat? Dacă citiţi în primul capitol din Biblie versetul 22, veţi vedea că peştii mărilor şi păsările uscatului şi ale cerului au primit porunca înmulţirii lor. Şi nu s-a găsit nimeni să le acuze c-ar fi fost neascultătoare săvîrşind un păcat, aşa cum se găsesc unii să-l acuze pe om de neascultare şi de păcat primordial.

1:15 ♦ Dacă Dumnezeu avea altceva în plan pregătit pentru om, Biblia n-ar fi ascuns asta. Şi dacă era să aleagă omul cu de la el putere, în conformitate cu Liberul Arbitru, ce anume ar fi trebuit să aleagă ca să fie pe placul Domnului?


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

alta

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:24 am

Să zicem că Eva nu s-ar fi lăsat amăgită, şi nici Adam. Ei n-ar mai fi trecut prin moarte, dar nu se mai împlinea porunca înmulţirii omului.

În Eden era imposibilă înmulţirea, pentu că este scris:

„nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri" (Marc.12:25 Mat.22:30).

Deci în Eden nu era posibil aşa ceva. De aceea Adam şi Eva au fost transferaţi în lumea aceasta unde este posibilă împreunarea, măcar că se mai trece şi prin moarte, dar se împlineşte porunca privitoare la înmulţire.

1:16 ♦ Se mai poate pune problema şi altfel. Dumnezeu fiind suveran, şi vrînd să înmulţească omul creat de EL, oare nu I s-ar fi ştirbit din suveranitate dacă cea mai iubită creaţie s-ar fi împotrivit poruncii Sale?

Să presupunem că amăgirea Evei ar fi fost un eşec pentru satan; unde eram noi acum? Rămîneam în gîndurile unui Dumnezeu neputincios de a-Şi împlini planurile Sale cu privire la înmulţirea lumii.


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

nr.6 sau 7

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:26 am

Şi se naşte o altă întrebare: Cum rămîne cu atotputernicia lui Dumnezeu? De ce n-a putut EL să-l înmulţească pe om aşa după cum Şi-a propus? Pentru că (vor spune unii), Eva era în posesia Liberului Arbitru, şi putea să-şi permită a zădărnici planurile lui Dumnezeu.

1:17 ♦ Alţii vor comenta că Dumnezeu ar fi găsit o altă cale prin care Dumnezeu l-ar fi înmulţit pe om. Eu sînt deacord că se putea găsi altă cale de înmulţire; dar dacă a ales calea asta, de ce să fie pus Dumnezeu în încurcătură de propria Sa creaţie? Ar mai fi fost EL suveran în cazul acesta? Nicidecum.

Pe de altă parte, Dumnezeu cînd i-a creat pe Adam şi Eva, le-a făcut şi mădularele specifice reproducerii, în mod special ca să se producă împreunarea. Din alte motive eu nu cred că le-o fi făcut.

Sau dacă tot ar fi vrut să-l păstreze pe om fără ca să moară şi implicit fără ca să se înmulţească, nici nu mai era nevoie s-o scoată pe Eva din Adam. Nu era nici o problemă dacă Eva continua să rămînă în continuare pe post de coastă în Adam.

Şi Adam era purtător de sămânţă umană. Pentru ce l-o fi înzestrat Dumnezeu pe bărbat cu asemenea sămânţă? Oare nu pentru înmulţire?

În condiţiile acestea afirmaţia din aliniatul patru, pe care o repet mai jos, nu-şi mai găseşte rostul. Priviţi din nou ce a scris:

„De la frumusetea gradinii Edenului omul ajunge la moarte si la mari suferinte datorate pacatului, pe care nu le-ar fi cunoscut niciodata daca ar fi ramas in ascultare si supunere".

1:18 ♦ Oare nu ducem noi în rătăcire pe cititori cu asemenea afirmaţii?

Poate c-ar trebui să medităm înainte de a scrie ceva neadevărat.

Se poate lua în calcul şi faptul că unii oameni vor să explice după puterea lor de înţelegere, sau după cum au fost îndoctrinaţi, luînd de bună şi o minciună pe care a auzit-o şi o proopovăduieşte mai departe.

Dar a sosit ceasul să mai cunoaştem şi adevărul.

1:19 ♦ Numai ca să vedeţi ce a fost în stare să scrie despre cea mai iubită creaţie a Domnului. Citez:

„creatia cerului decazuta-omul schimonosit in cel mai urât mod cu putinta de efectele pacatului".

Oare de ce-l vede el pe om schimonosit şi decăzut? Cum să fie cea mai iubită creaţie a lui Dumnezeu schimonosită? Este o înjosire la adresa lui Dumnezeu. Adică avem un Dumnezeu incapabil de a crea pe om asemeni Lui, scăpîndu-l de sub control? Chiar e de mirare…


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

Finalul

Mesaj  PopoviciMS2012 la data de Mier Mai 04, 2011 12:27 am

Eu îl văd pe om exact aşa cum vrea Dumnezeu ca să fie. Şi nu-i schimonosit de loc, nici decăzut.

Ce mă miră cel mai mult este că nimeni nu ia atitudine, ca să corecteze asemenea stil de predică.

1:20 ♦ Autorul mai adaugă ceva în aliniatul patru, foarte ciudat:

„Mantuitorul a ales crucea ca sa dea viata celor ce-l primesc ca Domn".

Cu alte cuvinte este exact ca şi cum ar spune că dacă cineva nu-L primeşte ca Domn, Mântuitorul nu dă viaţa, măcar c-a ales crucea.

Asta dă de înţeles că ar depinde de om dacă vrea să fie mîntuit sau nu. Ca şi cum Creatorul ar fi la dispoziţia creaţiei Sale. Dacă creaţia ÎL acceptă, EL ar fi dator să-i ofere viaţa. Dacă creaţia nu-L acceptă, EL n-ar avea dreptul să se atingă de ea. Drept urmare creaţia Sa ar muri, fără ca EL să se aleagă cu vre-o satisfacţie.

Toate citatele din acea predică, pe care le-am amintit aici, conduc la ideea că Dumnezeu ar fi scăpat de sub control creaţia Sa, şi acum este pe margine înfrînt şi îngîndurat, stînd smerit şi aşteptînd doar pe acei care s-ar oferi voluntar să-L accepte.

Foarte trist că se mai predică astfel încît să se deformeze imaginea Domnului. De parcă Domnul ar fi iresponsabil şi incapabil să-Şi supună şi creaţia Sa. Oare s-au inversat rolurile? Adică Dumnezeu este supus creaţiei sale? Foarte interesant.

1:21 ♦ Şi dacă-i vorba de milă, Domnul zice:

„El va avea iaras mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre, si va arunca in fundul mării (uitării) toate pacatele lor. (Mica.7:19)

„Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fara mila, si nu Ma voi indura; chiar daca vor striga in gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.” (Ezec.8:18)

„Eu Ma indur de cine vreau sa Ma indur, si am mila de cine vreau sa am mila!” (Exod.33:19)

Toate aceste versete demonstrează că nu depinde de OM mila Domnului, ci depinde doar de Domnul. Înseamnă că Domnul nu are milă pentru cel căruia nu vrea să i-o acorde.

1:22 ♦ Ultimul paragraf din predică. Iată ce zice:

„El ne-a facut o promisiune, si anume aceea ca El nu ne va lasa singuri dupa ce va pleca in ceruri, ci ca va trimite un MANGAIETOR, DUHUL CEL SFANT, ca sa ne ajute in toate durerile noastre…"

Unele versete dau de înţeles şi aşa ceva. De exemplu:

„Va este de folos sa Ma duc; caci, daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-l voi trimete" (Ioan 16:7).

„Cand va veni Mangaietorul, pe care-l voi trimete dela Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede dela Tatal, El va marturisi despre Mine" (Ioan 15:26).

„Si Eu voi ruga pe Tatal, si El vă va da un alt Mangâietor, care sa ramâna cu voi in veac; si anume, Duhul Adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentruca nu-l vede si nu-l cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi" (Ioan 14:16-17).

1:23 ♦ Şi nu-mi propun aici să combat trinitarismul. Unii oameni trebuie să priceapă doar în acest mod trinitar. Este problema lor.

Dar ce facem cu versetele care dau de înţeles altfel? Nu le mai băgăm în seamă?

„EL însuş va veni, si vă va mântui" (Isa.35:4).

„Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi" (Ioan 14:18).

„Aţi auzit ca v-am spus: "Ma duc, si Ma voi intoarce la voi" (v28).

„Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:3).

„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28:20).

1:24 ♦ Dacă Domnul este cu noi pînă la sfîrşit, în toate zilele, asta înseamnă că EL nu ne-a părăsit. Nu a venit altcineva în locul Lui. Chiar EL a venit. Eu am explicat destul de clar în predicile „Efectul Bumerangului" „Tabla de Şah" şi în „Pilda Smochinului". Dealtfel chiar Domnul zice:

„Duhul Adevarului/Mangâietorul… ramane cu voi, si va fi in voi" (Ioan 14:16-17).

„Eu sunt in voi" (Ioan.14:20).

„Eu voi ramânea in voi" (Ioan.15:4).

Cine rămâne în noi? Duhul Sfânt sau Isus Hristos? Eu cred că-I una şi aceeaşi persoană.

1:25 ♦ Şi apostolul Pavel deasemeni zice:

„Hristos in voi" (Col.1:27). Cine să fie în noi? Auzi cine! Hristos.

Apostolul Pavel nu zice „Duhul Sfânt în voi”

Dar chiar şi în mod logic se poate vedea asta. Judecaţi şi voi!

Cine/Ce este Mângâietorul?

Este Duhul Sfânt (Ioan 14:26)

Este Duhul Adevărului (Ioan 15:26).

Al cui Duh? Al Adevărului.

Dar Cine-I Adevărul?

Isus Hristos este Adevărul (Ioan 14:6)

Deci Duhul Adevărului este de fapt Duhul Lui Hristos (Romani 8:9)

De ce? Pentru că Domnul este Duhul (2Cor.3:17)


PopoviciMS2012
membru
membru

Mesaje : 20
Puncte : 129
Reputatie : 69
Data de inscriere : 03/05/2011
Varsta : 29
Localizare : UNIREA

HTTP://SNRE-PREDICI.DO.AM

Sus In jos

Re: speranta pentru sufletul tau (pentru alte religii care nu au legatura cu religia crestin-ortodoxa)

Mesaj  cristina la data de Mier Iun 15, 2011 2:52 pm

Din ce categorii de religii fac parte aceste pasaje?Religia crestin ortodoxa nu are aici legatura cu acestea,dar sunt anumite persoane care au fel si fel de religii,fiecare cu religia lor,si sunt multi care nu se complica in alte religii,dar si multi care isi tin tacerea in aceasta privinta.

cristina
moderator
moderator

Mesaje : 1000
Puncte : 6267
Reputatie : 4417
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: speranta pentru sufletul tau (pentru alte religii care nu au legatura cu religia crestin-ortodoxa)

Mesaj  Continut sponsorizat Astazi la 7:55 pm


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 2 Inapoi  1, 2

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum