Ce insemna prietenia

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Ce insemna prietenia

Mesaj  Ana la data de Dum Mar 22, 2015 7:19 pm

Alături de familie, prietenii sunt unele dintre cele mai importante persoane din viaţa noastră. Fără aceştia, lumea ar fi mult mai rece, practic oamenii ar fi unii pentru ceilalţi doar nişte străini. Prietenia este fundamentul care leagă două persoane care se consideră prieteni. Ea se naşte dintr-un sentiment de simpatie, de respect şi de stimă, faţă de o altă persoană, iar aceasta se desăvârşeşte în momentul în care la mijloc există un ataşament reciproc între cele două persoane. Prietenia fără aceste sentimente nu poate exista.

Dacă la baza relaţiilor dintre două persoane stă doar un oportunism, adică doar satisfacerea unor nevoi personale, acea relaţie nu poate fi numită de prietenie. În urma unei relaţii de pritenie nu este urmărit câştigul, motiv pentru care de multe ori pritenii se ajută indiferent de consecinţele pe care vor trebui să le suporte. Confirmarea acestor cuvinte vine şi din gândirea populară, exprimată în proverbe precum: "Prietenul la nevoie se cunoaşte". Acest proverb vine să întărească ideea că cel mai bun prieten trebuie să fie la dispoziţia ta atunci când ai nevoie de el şi invers, atunci când el are nevoie de tine. Niciodată o relaţie de prietenie nu trebuie să ia în calcul nevoile tale ci nevoile celuilalt.

Chiar dacă ne-am obişnuit să-i numim prieteni pe mai toţi cunoscuţii noştri, în realitate, pritenii adevăraţi pot fi număraţi pe degete. Prietenia nu e ceva care se naşte spontan. Ea trebuie deosebită de o simplă simpatie. Este posibil ca o relaţie de simpatie între două persoane să evolueze spre prietenie, dar aceasta din urmă are nevoie de timp şi de mai multe situaţii în care ea să fie dovedită. Altfel spus, prietenul tău nu este cel care îţi zâmbeşte frumos şi care pare prietenos, ci cel care de câte ori ai avut nevoie de el a fost lângă tine.

O prietenie adevărată poate fi deosebită de colegialitate sau de alte forme uşoare de prietenie, dacă gândim relaţia de prietenie ca pe o relaţie familială. Un prieten adevărat trebuie să fie precum un frate: să fie sincer, să te respecte, să te preţuiască şi să fie pentru tine un sprijin. Niciodată un prieten, întocmai ca un frate, nu va ezita să te apere la nevoie, dar şi să te dojenească atunci când situaţia o impune sau să-ţi arate acolo unde ai greşit.

Atunci când vorbim de prietenie nu este suficient să vorbim de o singură parte care este prietenoasă. Prietenia cere şi reciprocitate. Dacă o persoană se dovedeşte a fi un bun priten este absolut necesar ca şi cealaltă persoană să-i răspundă pe măsură. Dacă o persoană a trecut peste dorinţele sale şi a renunţat la tot ce făcea pentru a te ajuta, este obligatoriu ca şi tu să fii pregătit să-i acorzi sprijinul tău, oricând cealaltă persoană ţi-o va cere.

Prietenia, ca orice sentiment uman, trebuie întreţinută şi dezvoltată. Nu este suficient să ştii că cineva este prietenul tău. Mereu trebuie să-i dovedeşti celuilalt devotamentul tău, apreceria, simpatia şi stima pe care i-o porţi. Cu fiecare ocazie ivită, pritenii adevăraţi se întâlnesc, iar dacă a trecut o perioadă fără să se vadă ei sunt nerăbdători să se reîntâlnească.

Ca şi în alte situaţii din viaţa umană, nici în cazul prieteniei nu trebuie urmărită cantitatea, ci calitate. Nu este important ca numărul pritenilor să fie cât mai mare, în schimb este importantă calitatea relaţiei de prietenie. Oricum, într-un final, vorba proverbului, "pritenul la nevoie se cunoaşte". Atunci vom şti cu adevărat cine ne este prieten şi cine ne este prieten doar cu numele.

Ana
VIP
VIP

Mesaje : 208
Puncte : 3473
Reputatie : 1150
Data de inscriere : 12/01/2011
Varsta : 46
Localizare : caracal

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum