degradarea familiei

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Joi Ian 13, 2011 4:45 pm

Degradarea familiei niciodata nu vine din senin,iar pentru a divorta intr o casnicie trebuie sa ai motive solide si bineintemeiate pentru ca un divort isi are motivele sale si niciodata intr o casnicie nu divortezi fara motive.
Nu neaparat neajunsurile financiare dintr o casnicie trebuie neaparat sa fie motivul degradarii familiei.Sint cupluri care se casatoresc acum,si dupa cel mult o luna divorteaza,sau alte cupluri care se casatoresc si divorteaza dupa 20-25 de ani.
Obligatiile conjugale care lipsesc in acea casnicie reprezinta un mare aspect al destramarii familiei,alaturi de tradare,inselatorie,alcool si nu in ultimul rind la violenta domestica,unde in foarte multe din cazuri,barbatul contribuie la toate aceste aspecte principale,unde la barbat in primul rind pe linga alcool,mai exista aici si neindeplinirea obligatiilor pe care trebuie sa le respecte la educatia copilului sau copiilor sai,si nu in ultimul rind si la indeplinirea sarcinlor pe care trebuie sa le efectueze in apartamentul sau in locuinta in care isi are domiciliul,mai exact spus de a se ocupa sa isi ajute sotia la treburile casnice din toate punctele de vedere,unde aceste treburi la multe familii lipseste aceasta preocupare necesara,unde sotia acestuia devine treptat o adevarata sluga,si mai tirziu o victima a violentei domestice,astfel incit aceasta incepe sa prinda frica de sotul ei mai ales daca este si consumator de bauturi alcoolice,si in loc sa ia masurile necesare de a se desparti de acesta,propune sa mai lasa o anumita perioada de timp poate acesta se va indrepta,unde eu consider aceasta aminare a femeii de frica barbatului,o mare eroare umana,unde aceasta prefera mai bine sa sufere mai mult pentru copiii pe care ii are decit sa ajunga la actul de divort,adica sa nu divorteze pentru ca ii impiedica copiii pe care ii are,deci aici nu se gindeste decit la copii,nicidecum la indreptarea lui sau nu se gindeste in nici un caz poate nici la ceea ce i se poate intimpla din cauza sotului ei,ceea ce este o mare greseala.
Din aceasta cauza,barbatul este cel care contribuie in mare masura la destramarea familiei,nicidecum femeia asa cum se crede,pentru ca acea femeie se zbate din toate partile ca sa fie bine pentru copii si pentru familie,si sotul acesteia aplica corectii greu de imaginat,unde alcoolul este singura sursa de destramare a familiei respective,adica din cauza barbatului pornesc toate,in nici un caz femeia,pentru ca femeia care se duce la alt barbat,acea femeie nu se duce decit sa si gaseasca cumva linistea sufleteasca,si de ce nu,cu timpul sa ramina cu acel barbat pe tot restul vietii,pentru a uita de calvarul pe care l a trecut cu sotul ei,mai exact spus sa si schimbe viata,in speranta ca si a gasit in sfirsit linistea de care avea nevoie.
Femeia nu isi inseala barbatul degeaba,acea femeie are motive solide si intemeiate da a si insela sotul din cauza acestor aspecte greu de imaginat,si ,odata cu aceasta inselaciune isi poate lua si copiii sau copilul dupa ea,si sa fie apoi lasat singur in bautura lui si in mizeria lui daca acela ar fi el proprietarul acelei locuinte,iar daca el nu are nici un drept in acea locuinta,ar fi si mai simplu pentru femeie,unde odata cu acest lucru singurul mijloc ar fi evacuarea din locuinta daca nu prin forte proprii,prin forte majore chiar daca el a contribuit in mica parte la acea locuinta,dar sint foarte multe femei care traiesc cu barbatii lor si unde barbatul nu are nici un drept la acea locuinta,iar daca este locuinta lui,precum am spus mai sus,sa isi ia lucrurile pe care le are si ce ii apartina,sa isi ia copilul sau copii si sa il lase in mizeria si in bautura lui,pentru ca el odata cu aceasta nepotrivire de caracter a lor,femeia il paraseste,si v a ajunge chiar si la instiintarea autoritatilor competente referitoare la custodia copilului,unde femeia isi v a gasi alta familie,alta viata,alta casa cu un alt barbat,iar primul ei sot nu va avea nici o posibilitate de a ramine cu unul din copii,mai ales daca traieste in acea locuinta in conditii mizere,dupa care se ajunge la divort,si aici primul ei sot nu v a avea cistig de cauza nici un copil,si v a pierde totul,si v a ramine cu bautura lui toata viata un singuratic,unde toata lumea v a fugi de el si il v a ocoli,adica mai bine spus v a deveni un mare ratat..
De asemenea,mai sint situatii in care neindeplinirea sarcinilor conjugale contribuie aici la degradarea familiei,unde nici unul din cei doi soti nu isi indeplinesc aceste sarcini,si ajungem iar la barbati,unde dupa o anumita perioada de ani de casnicie,sotul acesteia nici macar nu o mai imbratiseaza,nu o mai saruta,si dorm fiecare unul la marginea patului,si celalalt la cealalta margine a patului,si de ce nu in paturi separate,si din aceste motive urmeaza ca in scurt timp femeia ca fiind nesatisfacuta sa isi caute alt partener la pat,mai ales daca sotul acesteia nu s a atins de ea o perioada de 5 ani de zile unde cunosc un astfel de caz,unde sotul acelei femei nu s a atins de ea mai bine de 5 ani de zile.
Teoria ca femeia sau barbatul nu sint buni la pat o consider total gresita,ceea ce nu cred ca este adevarat ca o femeie sau un barbat sa nu isi indeplineasca cu brio obligatiile conjugale mai ales intr o casnicie.

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

sotii violenti

Mesaj  wolfenstein la data de Lun Ian 17, 2011 12:27 am

Violenta in familie sau violenta domestica este unul din cele mai proaste solutii aplicate de soti cu sotiile lor intr o famile.
Violenta verbala,constituita din injuraturi si alte cuvinte grele adresate persoanei iubite constituie acelas aspect,la fel ca si in cazul familiilor casatorite cit si in general,iar acei care aplica astfel de masuri,au provenit sau provin din familii dezorganizate,de familii de alcoolisti,care nu au avut educatia necesara la timpul si la momentul respectiv,astfel incit,atit violenta verbala cit si violenta fizica aplicata mai ales la familiile casatorite dar si celor care traiesc in concubinaj si nu in ultimul rind si copiilor,nu rezolva nici una din ceea ce vor ei sa faca,pentru ca daca aplica violenta fizica,asta nu inseamna ca au rezolvat problema care ar fi acolo,ci pur si simplu ar agrava mult mai mult situatia din acea familie sau relatie.
In cazul cuplurilor aflate in concubinaj,mai ales acestor cupluri,violenta este singura mare greseala pe care o fac aici barbatii,aplicind corectii indecente atit consoartelor lor cit si copiilor acestora,unde dupa acest aspect ajungem de aici la gelozie,care este mult mai periculoasa decit violenta in sine,gelozie care aduce in unele cazuri crime oribile.
Nu numai violenta fizica este dureroasa cit este foarte dureroasa violenta verbala,pentru ca acolo auzi niste expresii foarte greu de perceput,expresii care si acestea instiga tot la violenta corporala,pentru ca si o vorba sau un cuvint spus aiurea doare extrem de foarte tare in majoritatea cazurilor.
Aceasta violenta,atit verbala cit si fizica,nu rezolva cu absolut nimic nici una din probleme,iar persoanele care practica astfel de "sporturi"ar trebui duse la inchisoare,si sa stea acolo si sa fie tratati asa cum si au tratat si ei iubitele,sotiile si copiii,pentru ca iubita,sotia si copiii nu au ajuns sacul lor de box,bataia lor de joc...
Si ne mai plingem ca de ce femeile casatorite pleaca la alti barbati,iubitele isi parasesc iubitii,si ajung la divort.Din cauza asta ajung,din cauza sotilor lor pe care i au ales,a iubitilor lor pe care i au ales,alegeri total gresite,si dupa toate astea mai vedem si fel si fel de crime ca si a omorit nevasta si copiii ca a parasit o...
Acesti barbati sa se duca intai la medic sa vada daca au ceva la cap,apoi sa se duca la un psihiatru sa vada daca stie ce vrea sa faca,dar cu toate astea,mai bine ca femeile sa se uite bine si foarte bine si sa sa gindeasca de o mie de ori inainte sa aleaga barbatul pe care il alege,ca in scurt timp acel barbat pe care l a ales sa o bage in spital sau in mormant.
Mare grija pe cine alegeti...

wolfenstein
moderator
moderator

Mesaje : 1405
Puncte : 8805
Reputatie : 6054
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cristina la data de Joi Ian 27, 2011 2:41 pm

Degradarea familiei consta in neintelegerile acestora,si in lipsa indatoririlor casnice,si nu in ultimul rand nesatisfacerea obligatiilor conjugale,fapt pentru care degradarea familiei in acest caz este iminenta.

cristina
moderator
moderator

Mesaje : 1000
Puncte : 6267
Reputatie : 4417
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Vin Mar 04, 2011 1:53 pm

In cea mai mare parte,degradarea familiei incepe de la unul dintre cei doi soti,indiferent ca acestia au sau nu copii,ceea ce rezulta ca daca familia respectiva are copii si unul din soti nu face nimic in casa respectiva,si neintelegerile se tin lant alaturi de bautura in primul rand,asta nu inseamna ca neaparat copilul sau copiii din familia respectiva sa ii tina sa isi continue pe mai departe familia,atata timp cat in familia respectiva a existat violenta,minciuna,nepasare si multa bautura.

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  wolfenstein la data de Dum Apr 24, 2011 1:23 pm

Degradarea familiei intervine datorita alcoolului,datorita neintelegerilor dintre cei doi parteneri,nimeni nu mai simte nimic pentru celalalt,scandalurilor repetate,interventia parintilor in anumite situatii,lipsa satisfacerii nevoilor conjugale,chiar daca in familia respectiva exista unul sau mai multi copii.

wolfenstein
moderator
moderator

Mesaje : 1405
Puncte : 8805
Reputatie : 6054
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cristina la data de Vin Apr 29, 2011 3:15 pm

Degradarea femiliei este cauzata in mare parte,le fel ca in multe situatii,de alcool si de minciuna,plus neintelegerile din familiile respective,unde se umbla mult pe contre sau contraziceri,ceea ce inseamna ca degradarea familiei are un caracter depresiv si ofensiv.Degradarea familiei intervine si din lipsa nevoilor conjugale dintre cei doi parteneri,dar neintelegerile reprezinta baza degradarii.

cristina
moderator
moderator

Mesaje : 1000
Puncte : 6267
Reputatie : 4417
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Vin Mai 06, 2011 1:31 pm

Degradarea familiei poate interveni oricand,in orice moment,la o anumita greseala pe care o face unul din cei doi soti.Degradarea familiei incepe de la neincredere,minciuna,si se termina cu inselaciune.Minciuna este primul pas al degradarii,unde de aici incep toate la rand,unde neincrederea ocupa al doilea loc dupa minciuna.Degradarea familiei poate interveni chiar si dupa o perioada de casnicie de 10-15 ani...

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  wolfenstein la data de Sam Mai 07, 2011 8:45 pm

Degradarea familiei tine de alcool,de minciuna,inselaciune si neincredere,marile puncte principale ale degradarii familiei respective.Pentru a evita aceste lucruri,persoanele respective trebuie sa aibe in vedere ca intelegerea si iubirea mai ales intre cele doua persoane,lupta pentru a tine familia respectiva,reprezinta momente cheie si de succes in continuarea relatiei sau a casniciei respective.

wolfenstein
moderator
moderator

Mesaje : 1405
Puncte : 8805
Reputatie : 6054
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cristina la data de Lun Mai 16, 2011 12:33 pm

Degradarea familie niciodata nu tine de saracia familei respective,ci tine numai de neintelegerile care se afla in acea casnicie.Degradarea familiei nu are nici o legatura cu saracia,desi dupa degradarea familiei respective,una din persoane incearca sa isi refaca viata in alte moduri,dar neintelegerile,contrele,minciuna si inselaciunea dintre cei doi,reprezinta principalul aspect al degradarii familiei,pe langa consumul de alcool.

cristina
moderator
moderator

Mesaje : 1000
Puncte : 6267
Reputatie : 4417
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  wolfenstein la data de Mier Iun 01, 2011 2:18 pm

Degradarea familiei tine in mare parte de neintelegerilie dintre cei doi,minciuna si alcool,si in foarte rare cazuri de neajunsuri,unde intr-o casnicie nu conteaza atat de mult banul,desi fara bani intr-o casnicie nu faci fata,dar in general,degradarea familiei intervine numai atunci cand neintelegerile si violenta sunt de neoprit.

wolfenstein
moderator
moderator

Mesaje : 1405
Puncte : 8805
Reputatie : 6054
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Sam Iun 11, 2011 12:54 pm

Degradarea familiei,pe langa neintelegeri si scandaluri,intervine aici si din cauza puturoseniei.Scandalurile nu cred ca se isca din senin,atata timp cat unul din soti nu pune mana la treaba in casa respectiva,si lasa femeia sa faca treburile pe care ar trebui sa le faca barbatul,care acesta nu pune mana la treaba in curtea sau in casa respectiva,femeia se ia dupa el in aceasta situatie,si de aici pornesc scandalurile in lant,care vor duce la degradarea familiei respective.

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cristina la data de Mar Iun 21, 2011 4:13 pm

Degradarea familiei este un lucru care se intampla atunci cand anumite obligatii ale unuia din cei doi soti nu sunt indeplinite,pe langa faptul ca minciuna,tradarea si inselaciunea reprezinta principalele aspecte ale degradarii familiei,ceea ce inseamna ca degradarea familiei intervine mai ales din lipsa obligatiilor conjugale si indiferenta fata de copiii pe care acestia ii concep si ii au...

cristina
moderator
moderator

Mesaje : 1000
Puncte : 6267
Reputatie : 4417
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Dum Iul 10, 2011 2:57 pm

Degradarea familiei incepe de la neintelegerile din casa,si in anumite situatii si din cauza neajunsurilor.Alcoolul si minciuna reprezinta principalele caractere ale degradarii familiei,iar oadata cu primele semne in care ceva nu merge in familia respectiva,unul din cei doi soti sa aplice o regula pe care eu unuyl o vad din punctul meu de vedere foarte simpla:divortul...

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  wolfenstein la data de Lun Iul 25, 2011 2:36 pm

Degradarea familiei nu intervine neaparat din partea sotului,pentru ca acesta face in asa fel incat sa mearga bine,iar femeia acestuia se plictiseste de acesta.Depinde aici si de pozitia sotului,daca se tine cu adevarat de casa,daca isi vede de servici,si se ocupa aici cu mare drag de copii.Degradarea familiei intervine si din cauza barbatului,unde alcoolul este principalul aspect al acestora in degradarea familiei respective.

wolfenstein
moderator
moderator

Mesaje : 1405
Puncte : 8805
Reputatie : 6054
Data de inscriere : 16/01/2011

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Joi Mai 31, 2012 4:03 pm

Degradarea familiei incepe atunci cand neintelegerile isi fac aparitia,dar multe femei nu vor sa vada acest lucru,si fac marea greseala de a se gandi la viitorul copiilor lor in loc sa se gandeasca la viata lor personala,si prefera mai bine sa sufere orice decat sa distruga viitorul propriului lor copil,unde.din punctul meu de vedere,copilul respectiv nu este o solutie,atata timp cat in familia respectiva nu se mai intelege nimeni cu nimeni,si toti sunt pe contre.

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  cr_1971 la data de Mier Oct 31, 2012 7:04 pm

oare care sunt cauzele degradarii familiei?in majoritatea cazurilor,toate pornesc de la bani,iar in acest caz degradarea familiei ar parea ceva absurd ca o familie sa fie degradata de lipsa financiara,numai ca aici depinde si de situatia fiecarei familii...

cr_1971
Admin
Admin

Mesaje : 3655
Puncte : 13593
Reputatie : 4555
Data de inscriere : 10/01/2011
Varsta : 45

http://prieteni.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: degradarea familiei

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum